FlashPolitica si administratie

Plângeri penale împotriva şefilor de asociaţii de proprietari

05 primarie hunedoara (4)  Sorina Popa

Ieri, conducerea Primăriei Hunedoara s-a întâlnit cu şefii de la Apa Prod din municipiu, pentru a rezolva problema apei. În urma discuţiilor, cele două părţi au ajuns la o înţelegere, pentru ca de azi, hunedorenii să aibă, din nou, apă la robinete.

A cerut sprijinul poliţiştilor
„De astăzi, toate cele 54 de blocuri care au fost debranşate de la reţeaua de apă cu 10 zile în urmă vor reveni la normal. Noi i-am chemat pe toţi preşedinţii de la cele 25 de asociaţii care au restanţele cele mai mari la Apa Prod, dar doar de la patru asociaţii s-au prezentat cu actele la primărie. În aceste condiţii, de azi, vom depune plângeri penale împotriva acelor preşedinţi şi administratori de asociaţii care nu s-au prezentat cu documentele la control, la primărie, aşa cum le-am cerut. Vom face plângeri penale împotriva lor, ca persoane fizice. Avem informaţii că unii dintre şefii de asociaţii nu depun banii încasaţi de la consumatori. Vom angaja un expert contabil, care va verifica actele asociaţiilor de proprietari cu probleme”, a declarat Dan Bobouţanu, viceprimarul municipiului Hunedoara.
Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, a afirmat că a cerut ajutorul Poliţiei, pentru a face ordine şi a-i obliga pe preşedinţii de asociaţii care nu se supun controlului, să respecte legea. Cei care nu vor să prezinte documentele vor fi obligaţi, de aceea am cerut ajutorul poliţiştilor”, a declarat Viorel Arion, edilul şef al municipiului Hunedoara.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura