Actualitate

Plan Urbanistic Zonal pentru Pasul Vâlcan

Carmen Cosman

Consilierii locali din Vulcan au aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru Staţiunea Pasul Vâlcan. Pentru punerea lui în aplicare, mai este nevoie doar de avizul de mediu.
Planul urbanistic zonal aprobat de aleşii locali din Vulcan prevede amenajarea, pe lângă telegondola ce a fost deja pusă în funcţiune, construirea de cabane, hoteluri şi restaurante. În plus, vor fi amplasate şi alte instalaţii de transport pe cablu şi vor fi amenajate pârtii, care să facă legătura cu Staţiunea Straja.
„Au fost foarte multe discuţii purtate pe acest subiect şi consider că a fost o dezbatere corectă. Marţi, săptămâna viitoare, vom participa cu proiectul la Mediu, unde se va decide avizul pentru a înainta proiectul la minister. Apoi, vom primi aprobările, banii şi vom începe construcţia”, a precizat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Chiar dacă proiectul este încă în faza de implementare, pentru cei care vor să îşi petreacă timpul liber aici în perioada sezonului de iarnă, există două teleschiuri şi trei pârtii de schi. Primul pas al proiectului de dezvoltare a turismului în Pasul Vâlcan a fost inaugurarea telegondolei care face legătura dintre municipiul Vulcan şi staţiunea montană, o investiţie în valoare de aproape 33 de milioane de lei, fără TVA, realizată din bani alocaţi de Ministerul Turismului. Proiectul va continua, însă, iar în această staţiune se vor amenaja două telescaune, mai multe instalaţii de teleschi, cinci pârtii de schi, dintre care cea mai mare va avea o lungime de cinci kilometri. Edilii din Vulcan spun că, odată cu implementarea acestui proiect, în Pasul Vâlcan se va rezolva problema canalizării, a alimentării cu apă, energie electrică şi gaz metan, dar tot aici, vor fi aduse şi tunuri de zăpadă, care să compenseze lipsa zăpezii naturale, atunci când este cazul.
Staţiunea Pasul Vâlcan se găseşte în Masivul Vâlcan, la o altitudine de 1.300 de metri şi este situată la şapte kilometri de municipiul Vulcan.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura