Petru Mărginean şi-a lansat candidatura la Primăria Deva

1 iulie 2020 | 4 Comentarii | Publicat in: Flash, Politica si administratie

Sorina Popa

Lansare inedită la primărie! Fostul primar al Devei, Petru Mărginean, şi-a lansat ieri candidatura la funcţia de primar al municipiului în Piaţa Arras, unul dintre proiectele realizate în timpul cât a ocupat fotoliul de edil şef al reşedinţei de judeţ. Petru Mărginean a fost înconjurat de colegi de partid, prieteni, cetăţeni ai Devei, care au venit să-l susţină în lupta pentru primărie. Chiar şi preşedintele partidului, avocatul Daniel Ionaşcu, i-a făcut o surpriză fostului edil, ajungând la Deva, la lansarea candidaturii sale.

„Vreau să lupt”
„Astăzi este o zi importantă pentru mine şi pentru colegii mei. Îmi anunţ candidatura la Primăria Deva. Din nou, pentru că, nu-i aşa, spunea cineva, că unii care luptă pot pierde, dar cine nu luptă a pierdut deja. Eu vreau să lupt. Îi respect pe toţi cei care vor candida. Sper ca va fi o luptă pe proiecte, pe idei”, a spus fostul edil şef.
„De ce vreau să intru în această bătălie? Sincer, sunt frustrat. În ultimii patru ani, Deva a stagnat, nu s-a întâmplat nimic aici. Am văzut nu numai că investiţiile pe care le-am făcut când am fost primar nu sunt întreţinute, dar nu au fost continuate lucrările în municipiu. Deva nu mai poate aştepta, de aceea vreau să mă implic, alături de colegii mei şi, mai ales de tineri. Am văzut în oraş un panou pe care scrie «Fii smart, hai în Sibiu». Eu vreau să le spun devenilor «Fii smart, rămâi în Deva». Oraşul se poate dezvolta, nu se mai depopulează. Dacă găsim măsuri, găsim proiecte, devenii nu vor mai pleca de aici”, a spus Petru Mărginean, ieri, la lansarea candidaturii sale la Primăria Deva.

„Nu sunt arogant”
„Am încercat să-mi analizez defectele. Unii spuneau că sunt prea arogant. Nu e adevărat. Sunt mereu aproape de oameni. Poate, comunicarea cu cetăţenii nu a fost foarte bună, în perioada de la primărie. Poate am stat prea mult în birou. Dar, Deva s-a dezvoltat continuu cât am fost primar. Dacă ajung primar, nu voi mai avea birou în primărie, ci astăzi într-un cartier, mâine în altul. Vreau să fiu mult mai mult în mijlocul oamenilor. Am învăţat multe în această perioadă. Proiectul cel mai important este cel al Cetăţii Deva, care poate aduce sume importante. Dacă mergeţi pe cetate, vedeţi că este pustiu. Nu mai există alei întreţinute. Nu se ştie cine administrează Cetatea”, a declarat Petru Mărginean, candidatul Partidului Puterii Umaniste la funcţia de primar al Devei.
Daniel Ionaşcu, preşedintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (PPU), a afirmat ieri că îl susţine din toată inima pe Mărginean.
„Îl susţine partidul şi îl susţin eu, din toată inima. Cred că în acest moment, soluţia la aceste alegeri pentru municipiul Deva este Petru Mărginean primar. Îl cunosc pe Petru, fiecare vorbă a lui este, dincolo de vorbă, un suflet în care te poţi încrede. El nu este doar un om care spune doar că va face. El poate face, şi a făcut multe. Cred în faptele sale. Aş vrea ca fiecare localitate din ţara asta să aibă un Petru Mărginean”, a declarat avocatul Daniel Ionaşcu, preşedintele executiv al PPU.

Loading...

Comentarii (4)

Trackback URL | Comments RSS Feed

  1. DEVA spune:

    Il voi vota pe dl,Petru Marginean, pt ca este ortodox, a facut 3-4 bulevarde de la zero, cu proiecte noi, ajuta bisericile ortodoxe, catedrala ortodoxa de la Opera, a reabilitat doua treimi din cetatea Devei cu acele proiecte, mai trebuie o treime si va fi gata! a renovat cateva parcuri si Parcul Central Cetate Deva dar si parcul zona Lido din piata Arrass. sunt multe e a facut. Ca minusuri, nu a facut sala de sport la Liceul tehnic Transilvania Deva , fostul Liceu Auto care au 600-700 de elevi ce cuprinde 2 unitati: Liceul Auto si Scoala generala nr. 3 din Dacia. Ambele fara sala de sport! e inadmisibi atat pt el cat si pt primarul actual Florin Oancea si fostul primar Mircia Muntean si fostii primari ai Devei si toti angajatii din primarie. e inadmisibil pt toti ca Deva nu are o sala polivalenta , e proiect de 5000 locuri dar nu se mai aude nimic de ea! Deva nu are piscina olimpica de 50 m. acoperita sau macar semi-olimpica de 25 m ca si la Hunedoara! e inadmisibil cum arata gara , ca nu nu avem pasaj subteran la gara , doar pasarela se va face, ca nu are Deva iesire si intrare directa pe A1, ca avem antene mari radiante in oras instalate ilegal pe blocuri, care se stie duc spre cancer. Ele in alte tari sunt amplasate in afara localitatiilor, dar in niciun caz pe blocuri! trotuaRELE si bordurile arata jalnic. vad alte localitati din tara , si nu sunt putine, in care acestea arat super! de ce se taie padurea in Deva zona cabanei Caprioara unde e aceea tabara de elevi cum cobori de acolo spre Vetel? STOP defrisarilor , si asa Deva e poluata!Noi devenii ne-am saturat de noutati, aceleasi de 30 ani: plantare flori, vopsit gardul,etc ,dorim anvelopari de blocuri _, nu 3 blocuri pe an, caci asa izolati toate blocurile din Deva in 125 de ani, ci 30 de blocuri pe an!, dorim industrie, locuri de munca, piste de biciclete, pe sosea nu pe trotuar, vezi cea de la Intrarea in Deva de pe DN 7 dispre Arad pana la stra Balcescu este in paragina, cu masini parcate si gropi , nevopsita,etc. bataie de joc. parca era vorba de velo city intern in Deva si exter Deva sa se lege de orasele si comunele din jur ca sa poti pedala in voie nu fugarit de tiruri si in pandemii de militieni si jandarmi ca iei amenda ca faci exercitiu fizic cu declaratia la tine in buzunar! vrem aer curat, mai multi copaci si conifere plantati in Deva. Nu vrem tehnologie 5 G , in oras care duce la multe boli , care e cancerigena, vrem stadionul sa fie nou, sa se mareasca tribunele de jur imprejur, nu un stadion de tip comunal -satesc. vrem patinoar al Devei nu unul inchiriat! luati exemplul municipiului de pe Cerna Hunedoara care e inaintat atat la proiecte cat si la restul, sau exemplul Oradea, care e tare si care renoveaza primaria cu foita de aur, sau Alba Iulia sau Cluj, Arad, Bucuresti sau orice alt oras din tara! vrem tramvai sau traleibuz sau un tren mai rapid peste dealuri, intre Deva si Hunedoara. vrem parc frumos nou, in jurul catedralei de la Opera , nu vrem paragina de parc cu gardul ala urat, Deva poate deveni o bijuterie a Ardealului nu gunoiul lui! acolo pe Bulevardul 1 Decembrie parca trebuia sa se faca un pasaj subteran in zona parcului si catedraklei de la Opera, cu inchidere pe deasupra pt masini, lasat doar zona pietonala de promenada. Ne=am saturat de povesti si de minciuni si de neputinta, oameni buni. revin peste 4 ani cu urmatoarea analiza sa vedem cati trandafiri, panselute si lalele s-au plantat, cate garduri s-au vopsit si cate strazi si bulevarde au marcaje rutiere noi, La astea toti primarii post 1989 v-ati depasit ! vrem altceva! succes D-l Petru Marginean, aveti de lucru , doar sunteti la baza inginer si s-a vazut in cei 4 ani cat ati fost primar! felicitari si succes! ne auzim peste 4 ani!

  2. Deva2 spune:

    Nu este ortodox, este greco-catolic. Nu este inginer, este subinginer. A mai făcut ceva pe la București, că acum toți e…manageri.

  3. Petru cel Mare spune:

    Petru Mărginean deține recorduri absolute. A candidat la Primăria Deva atât din partea PNL cât și din partea PSD. În primul caz l-a devorat Mircia Munteanu iar în al doilea Florin Oancea. Când a câștigat a fost candidatul USL, adică PSD+PNL iar Mircia Muntean nu candida la Deva. Știm că a fost și candidatul PC la fotoliul de primar. Acum, după toate acestea, crede cineva că are o șansă cât de mică la victorie?

  4. Marcel spune:

    Un gunoi acest Marginean. Nu mai are sanse de a ajunge primary. Pt CA e o jigodie.

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Bulina neagră, 2.07.2020

Mihai Lucian Radu, tânăr din Petroşani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de furt calificat, alături de...

Bulina albă, 2.07.2020

Nicoleta Andoni,  tânără poetă din Basarabia, studentă în Petroşani Pentru că a reuşit să devină un important membru al Cenaclului...

Gura lumii, 2.07.2020

Băgat în boală de o jună, un purtător de chipiu nici apă nu mai poate bea. Spun gurile rele că...

Închide