Peştera Bolii, locul a numeroase legende!

4 octombrie 2018 | Adauga un comentariu | Publicat in: Flash, Reportaj

Maximilian Gânju

Peştera Bolii este cu adevărat un loc de legendă, poveştile ţesute în jurul obiectivului turistic de lângă Petroşani fiind fascinante pentru vizitatori.

Poveşti fascinante şi portrete pe pereţi
De la comorile ascunse de daci şi apărate de năluci şi până la o apariţie misterioasă în stânca peşterii, toate îi poartă pe vizitatori într-un basm. Grija deosebită arătată obiectivului turistic de custodele Imre Szuhanek, iluminatul de efect ori evenimentele culturale organizate atrag vizitatori din întreaga ţară ori chiar de peste hotare.
”Sunt nenumărate poveşti fascinante legate de Peştera Bolii, prea puţin puse în valoare. Noi, cei de la «Povestea Locurilor», încercăm să le punem în lumină, să-i fascinăm pe cei care vizitează obiectivul turistic. Vrem să-i spunem turistului povestea Peşterii Bolii aşa cum nimeni nu a mai spus-o. Prea puţini sunt cei care cunosc legenda Fecioarei Maria cu Pruncul în braţe, chiar dacă au văzut imaginea, pentru că este uşor vizibilă pe pereţii peşterii. Eu am aflat de aceasta în urma unei discuţii purtată cu domnul Emil Părău şi am descoperit că nu este cu adevărat valorificată. Dacă vrei să spui povestea locului, trebuie să te foloseşti de ceea ce ai la îndemână. La fel, inima din peşteră este ceva palpabil, o imagine pe care turistul poate să o şi vadă, iar povestea ei îi alimentează imaginaţia, îl va fascina”, a explicat Daniel Roşca de la ”Povestea Locurilor”.

Rugăciunea Jupânesei la icoana din peşteră
Una dintre legendele puse acum în valoare la Peştera Bolii spune că stăpâna pământurilor şi a pădurilor din jurul Peşterii Bolii, primite ca zestre de la părinţii săi bogaţi, o mândră domniţă pe nume Jupâneasa, se roagă la incoana apărută pe stânca din peşteră. ”Neînfricată, ca toţi Geţii, frumoasă, dar şi trufaşă, îşi dorea în taină ca iubitul ei chemat la luptă de Marele Lup Alb să se întoarcă acasă cât mai degrabă din războiul purtat cu duşmanii în zări îndepărtate. Coboară în Peşteră la icoana Sf. Fecioare Maria, apariţie misterioasă în stâncă, rugându-se fierbinte, poate prea fierbinte, ca Sfânta să-i dea calea prin care să-l readucă acasă, cât mai repede, pe iubitul plecat la război. Fecioara Maria îi îndeplini dorinţa neînduplecată de a pleca în nemărginite zări, transformând-o într-un pârâiaş cu unde cristaline ce curge vijelios la vale şi îşi cheamă etern frumosul şi viteazul său iubit”.

Legenda fetelor de măritat
O altă legendă spune că în vremurile îndepărtate, se afla în preajma peşterii într-un conac, o familie bogată ce stăpânea pădurile şi pământurile din zonă. Familia avea două fete. Cea mare de o frumuseţe rară, cu ochi verzi ca verdele codrilor pe care-i colinda, dar prea mândră, trufaşă şi de multe ori răutăcioasă, îndepărtând numeroşii peţitori mai săraci ce o voiau de soţie. Fata cea mică, mai puţin frumoasă, cu ochii albaştri, cu privirea blândă şi caldă, era tristă, neîmpăcată, că nici un crai al locului nu o curta. Într-o iarnă geroasă, când peştera era îmbrăcată într-o mantie de brumă şi ţurţuri strălucitori de gheaţă, surorile s-au oprit în acest loc, iar când cea mică s-a întors, a strigat surprinsă de uimire: „Uite, surioară, inima întoarsă a peşterii!”. Fata cea mare s-a uitat trufaşă şi cu mândrie în glas a întrebat: „Inimă răsturnată, eu când mă mărit?”
În noaptea următoare, fata cea mică a avut un vis. Cobora cu sora cea mare în peşteră într-o primăvară minunată, inundată de verdeaţă şi flori. Ajunsă în faţa inimii răsturnate din pântecele muntelui auzi o voce blândă şi fermecătoare: „Fetelor, voi sunteţi de mult de măritat, ceea ce vă doriţi în taină. Dacă veţi alege dintre peţitori după placul inimii voastre, veţi fi măritate până la Naşterea Domnului. Opriţi-vă o clipă de rugăciune la icoana Maicii Domnului din adâncul peşterii şi la întoarcere rugaţi-vă pentru împlinirea visului vostru în strălucirea luminii inimii mele”. Mezina, uimită de viziune, a strigat spre bolta înaltă a peşterii: „Oare se va întâmpla această minune?“ ”În acel moment, o voce gravă şi puternică, venită din străfundul muntelui, i-a răspuns fetei: „Dacă voi veţi alege miri după dorinţa inimii voastre, promisiunea zânei peşterii se va împlini. Dacă gerul şi gheaţa avuţiei va stăpâni inimile, veţi rămâne nemăritate şi triste până la adânci bătrâneţi, trăind fără rost în această lume creată prin dragoste de Dumnezeu”. Cu inima deschisă şi încrezătoare, fata cea mică a îngenuncheat în lumina inimii răsturnate rugându-se pentru împlinirea visului. Nu după mult timp, a fost peţită de o mândreţe de flăcău şi nunta de basm s-a împlinit.

Tărâmurile lupilor- Stindardul getic
Apariţia misterioasă în stânca peşterii a imaginii Fecioarei Maria cu Pruncul (foto) în braţe este oarecum cunoscută. ”Mai puţin cunoscut este faptul că dacă întorci această imagine rezultă o nouă ilustraţie extrem de sugestivă – stindardul getic – lupul DRACO / DRACON (foto). Poate să fie o imagine sugestivă pentru perioada de tranzit de la prima religie monoteistă din lume la creştinism”, mai spune Roşca. Cert este că şi în jurul ”inimii” există o poveste puţin spusă. Se zice că înainte de războiul cu romanii, în munţii sălbatici ce îl adăposteau pe Marele Zeu al Geţilor se afla un preot cu pletele şi barba albe ca neaua. Credinţa, curajul şi dârzenia lui erau cunoscute nu numai de oameni şi de Zeul Zamolxis, ci şi de fiarele pădurii cărora le cunoştea graiul trăind cu ele în bună înţelegere.
La îndemnul Marelui Zeu, preotul acceptă cu bucurie transformarea în Marele Lup Alb, devenind astfel conducătorul în luptă şi în timp de pace a tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marelui Imperiu Getic. El, Marele Lup Alb, trebuia să vegheze la libertatea Geţilor şi a pământurilor, aşteptând clipele în care Zamolxis îi va cere ca prin urletul său de luptă să adune haitele de lupi şi stăpânii pământurilor, ca împreună, să înfrângă prin luptă şi să alunge duşmanii ce râvneau la teritoriul lor.
Locuitorii din Imperiul Getic sunt cunoscuţi ca fiind singurul popor care de la începuturi s-a rugat şi a ascultat de o singură divinitate supremă – Zamolxis. Astfel, misiunea de creştinizare a apostolului Sf. Andrei în “Tărâmurile lupilor”, călăuzit de multe ori de însăşi marele Lup Alb, nu a avut nici un fel de piedici. De altfel, printre sihaştrii din Munţii Carpaţi circulă o legendă potrivit căreia ultimul mare preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus şi apoi pe apostolul Sf. Andrei. Ei vorbesc despre o “taină” a trecerii Geţilor la creştinism păstrată cu sfinţenie de-a lungul timpului, transmisă de la un pustnic la altul ca expresie a continuităţii de credinţă pe aceste meleaguri.
Peştera Bolii se găseşte la câteva sute de metri de şoseaua Petroşani – Haţeg (DN 66) şi este cu adevărat un obiectiv reprezentativ pentru Valea Jiului. (Sursa foto: ”Povestea Locurilor”)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Carambol pe centura Devei

Trei persoane au fost rănite şi trei maşini au fost distruse ieri, într-un accident rutier care s-a produs pe centura...

Poliţiştii locali deveni, la pândă pe malul Mureşului

În luna septembrie, poliţiştii locali deveni au aplicat amenzi de aproape 40.000 de lei, conform comunicatului transmis de Primăria municipiului...

Bărbat ucis în urma unei altercaţii spontane

O crimă a avut loc în cartierul Sohodol, aflat la periferia municipiului Vulcan, luni seara, victima fiind un bărbat de...

Închide