ActualitateFlash

Peste 400 de sancţiuni şi amenzi date de poliţiştii locali din Deva

Adriana Clej

În luna iunie, amenzile aplicate de Poliţia Locală Deva s-au ridicat la 27.685 lei. Cuantumul amenzilor a crescut cu 2.685 lei faţă de luna mai. În luna care a trecut au fost aplicate 417 sancţiuni pe diferite domenii de competenţă.

Sancţiunile cele mai numeroase, în număr de 208, au fost aplicate de poliţiştii de la Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice, care au dat 51 de amenzi, în valoare de 8.575 lei şi 157 de avertismente.
Pe locul următor se află Serviciul de Ordine şi Linişte Publică, Paza Bunurilor, cu 192 de sancţiuni, dar cu un număr mai mare de amenzi, adică 88 cu o valoare de 18.210 lei şi 104 avertismente date celor care au încălcat legile sau hotărârile consiliului local privind ordinea şi liniştea publică.
Serviciul de Disciplină în Construcţii, Protecţia Mediului şi Activitate Comercială a aplicat 17 sancţiuni, din care cinci amenzi cu o valoare de 900 lei şi 12 avertismente. Amenzile şi avertismentele au fost date în urma verificărilor făcute de către poliţiştii locali a activităţii societăţilor comerciale şi a persoanelor fizice autorizate, producătorilor particulari, comercianţilor ambulanţi şi a teraselor care funcţionează pe domeniul public, dar şi pentru că nu a fost respectată legislaţia de mediu.
Mai trebuie precizat că Serviciul Monitorizare Video şi Trafic a sesizat 405 cazuri de linie de ordine şi linişte publică, circulaţie rutieră şi disciplină în construcţii. Ca urmare, au fost verificate în baza naţională de date 231 de persoane şi autovehicule.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura