Peste 4 000 000 de euro pentru educația din orașul Geoagiu
Magdalena Șerban
Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din Geoagiu va avea parte de noi modernizări, fiind semnat cel de-al 3-lea și cel mai mare contract de finanțare pentru Corpul A al edificiului școlar, în cadrul unui demers ce ajunge la circa 9.000.000 lei, din care peste 8.800.000 lei sunt bani europeni nerambursabili. Totodată, conducerea publică locală mai are un as în mânecă, acesta fiind încă un proiect de peste 2.300.000 lei ce vizează dotări de ultimă generație. Este în etapa de evaluare.
După implementarea programelor de modernizare, peste 1.000 de elevi și cadrele didactice se vor bucura de condiții optime pentru desfășurarea actului educațional, reunite de întregul context ce implică de la clădiri moderne, reabilitări și până la obținerea unui consum redus de energie cu peste 60%, lucru ce generează costuri mai mici la întreținere, deci sume economisite pentru alte investiții.

