Actualitate

Au reținut-o după ce a încălcat ordinul de protecție

Recent, Poliția Municipiului Hune­doa­ra a fost sesizată telefonic cu pri­vi­re la producerea unui scandal în mu­ni­cipiu.
În urma deplasării la fața locului și a verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că o femeie în vârstă de 47 de ani, do­miciliată în municipiul Hunedoara, s-ar fi deplasat în fața unui imobil situat pe strada Viorele, unde ar fi provocat scan­dal și ar fi adresat injurii unei alte femei, în vârstă de 51 de ani, din lo­calitate.

Ordin de protecție
Din verificările efectuate a rezultat fap­­tul că persoana bănuită de comi­te­rea faptei se afla sub incidența unui or­din de protecție emis de instanță pentru o perioadă de 11 luni, valabil până în 01 septembrie 2026, fiind obligată să păs­treze o distanță minimă de 150 de metri față de persoanele protejate și față de locuința acestora, respectiv față de femeia de 51 de ani și de soțul acesteia.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar pe­nal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin or­dinul de protecție.
În urma administrării probatoriului, femeia de 47 de ani a fost reținută pentru 24 de ore, urmând a fi depusă în Centrul de Reținere și Arestare Pre­ven­tivă Deva și ulterior prezentată unității de Parchet competente, cu propuneri le­gale corespunzătoare. (E.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura