Peste 200 de copii abuzaţi, anul acesta, în judeţ

Cristina Ghenea

Numărul cazurilor de abuz împotriva copiilor, semnalate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara a scăzut anul acesta, comparativ cu anii anteriori, însă situaţia rămâne, în continuare, îngrijorătoare. În peste 200 dintre cazurile semnalate în primele nouă luni ale anului, s-a dovedit a fi vorba despre neglijarea şi abuzarea, sub diferite forme, a minorilor.
Inspectorii de la Protecţia Copilului au primit, în perioada ianuarie – septembrie a.c., peste 400 de sesizări cu privire la unele abuzuri asupra minorilor din judeţ. Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Hunedoara, Ionela Lazăr, s-au confirmat 234 dintre acestea. Majoritatea situaţiilor se referă la neglijare, însă au existat şi 30 de cazuri de abuz emoţional, 19 de abuz sexual şi opt de abuz fizic. „Într-adevăr, numărul situaţiilor în care minorii au fost neglijaţi este mare, s-au confirmat 176 de astfel de cazuri, însă nu în toate, părinţii sunt direct vinovaţi. Au fost, de exemplu, cazuri în care părinţii ni s-au adresat nouă, sau primăriilor de care aparţin, spunând că nu au posibilitatea să le ofere copiilor un acoperiş deasupra capului sau haine şi mâncare, din cauza situaţiei materiale precare pe care o au“, a precizat Ionela Lazăr. Au mai fost, însă, şi situaţii în care copiii erau neglijaţi în mod direct şi conştient. De exemplu, inspectorii au depistat o fetiţă care, deşi avea doi ani, încă nu avea certificat de naştere. În schimb, era purtată toată ziua pe străzi, de mama sa, care o lua cu ea când practica prostituţia, ori cerşetoria. Femeia a fost decăzută din drepturile părinteşti, iar inspectorii aşteaptă şi alte sentinţe din instanţe, cu privire la măsuri similare, pentru alţi părinţi care şi-au abuzat, sub diferite forme, copiii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare