Actualitate

Peste 200 de accidente de muncă în Valea Jiului

03 mineri

Dana Istudor

De la începutul anului şi până în prezent, în Valea Jiului au fost înregistrate peste 200 de accidente de muncă, marea majoritate a acestora producându-se în industria minieră.
În aceeaşi perioadă au fost înregistrate şi patru accidente mortale, câte unul în minerit, construcţii, exploatarea lemnului, respectiv administraţia locală. „În afara celor patru accidente mortale, am înregistrat şi un eveniment soldat cu invaliditate, în sectorul de activitate confecţii metalice, dar cele mai multe accidente urmate de incapacitate temporară de muncă au rămas tot în industria minieră. Pe locurile următoare se clasează construcţiile, prelucrarea lemnului, fabricarea mobilei şi paza unor obiective”, a precizat Ileana Bodea, şef Serviciul Sănătate şi Securitate în Muncă Petroşani.

Multe, dar nu grave
După groaznicul accident de la Mina Petrila, din 15 noiembrie 2008, numărul accidentelor de muncă raportate în mineritul Văii Jiului a crescut simţitor. Inspectorii de muncă susţin că abia acuma s-a intrat în normalitate, în condiţiile în care minerii au devenit mai responsabili, iar şefii lor au început să declare cu adevărat toate evenimentele de muncă. „Comparativ cu situaţia înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, se poate spune că numărul accidentelor de muncă înregistrate în cadrul unităţilor miniere componente ale Companiei Naţionale a Huilei a crescut cu câteva procente bune. Consider că această creştere se datorează faptului că, după accidentul colectiv de muncă de anul trecut de la EM Petrila, au început să fie declarate chiar toate evenimentele de muncă. Cred că abia acum am intrat în normalitate şi numărul de accidente din acest an reprezintă cu adevărat situaţia reală. Din păcate, a fost nevoie să avem parte de nefericitul eveniment de acum un an de la Mina Petrila, pentru a respecta legile privind securitatea muncii. Mai bine să fie raportate toate accidentele uşoare şi să nu ajungem la evenimente foarte grave”, a mai declarat Ileana Bodea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura