ActualitateFlash

Peste 20 de accidente pe pârtiile din judeţ

Cristina Ghenea

Salvamontiştii hunedoreni au avut destul de mult de lucru săptămâna trecută. Peste 20 de accidente s-au produs pe pârtiile din Straja, Parâng şi Râuşor.

Fracturi, entorse şi contuzii
Potrivit lui Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, nici unul dintre accidente nu a fost foarte grav, fiind vorba, în general, de fracturi, entorse, întinderi musculare sau contuzii. “În perioada 16-22 ianuarie, salvamontiştii au intervenit pentru 15 accidente produse în Straja, cinci în Parâng şi patru în Râuşor. În majoritatea cazurilor, este vorba despre începători care încercau să înveţe să schieze, dar am întâlnit şi cazuri de alunecare pe podea, din cauza încălţărilor ude, sau situaţii în care oamenii au suferit întinderi musculare, pentru că nu au făcut puţină încălzire înainte de a se avânta pe pârtie”, a declarat Ovidiu Bodean.

Pericol de avalanşe    
Acesta a adăugat că de la începutul sezonului rece, şi până în prezent, nu au fost semnalate persoane rătăcite. Totuşi, salvamontiştii trag un semnal de alarmă şi îi previn pe iubitorii sporturilor de iarnă cu privire la faptul că şi în munţii de la noi din judeţ există pericolul producerii unei avalanşe. “În Masivul Parâng şi în Retezat, stratul de zăpadă atinge 80 de centimetri, la altitudini de peste 1.800 de metri şi există risc de avalanşă de gradul IV. Îi sfătuim pe turişti să aibă echipamente corespunzătoare şi rezistente”, a mai precizat şeful Salvamont.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura