Actualitate

„Gurul” Adi şi „Copiii Soarelui” din Dumbrava de Sus

Carmen Cosman

Adulat şi contestat deopotrivă, un fost miner a devenit „Guru” la poalele Apusenilor şi propovăduieşte, în satul hunedorean Dumbrava de Sus, secretul vieţii veşnice. O poveste incredibilă, în care se vorbeşte despre sclavagism modern, spălări de creiere, ceaiuri cu proprietăţi miraculoase, dar şi despre averi colosale. Povestite în şoaptă de vecinii comunităţii intitulate „Copiii Soarelui”, o comunitate cu reguli stricte şi înconjurată, se zice, de un gard electrificat.

O fermă agricolă bine pusă la punct
La umbra Apusenilor, un fost miner a pus bazele Centrului de Meditaţie Vipassana Dumbrava de Sus. Aici locuiesc „Copiii Soarelui”, o societate cu reguli stricte, numită de unii localnici „sectanţi”, conduşi de Ardelean Farcaş (foto), cel care susţine că deţine secretul vieţii veşnice, pe care îl împărtăşeşte adepţilor. „Guru” de la Dumbrava de Sus este un personaj controversat, care lasă impresia unei averi colosale şi în jurul căruia s-au ţesut numeroase legende. Ca orice personaj controversat, şi el lasă o umbră de mister să planeze asupra sa, dar nu se sfieşte să spună că, de fapt., „spală creierul” adepţilor lui, în scopuri benefice, evident. Are o mulţime de adepţi, pe care susţine că în iniţiază în tehnicile de respiraţie, cu ajutorul cărora vor trăi până la 800 de ani şi susţine că este specialist în plante medicinale – pe care le-a vândut şi adepţilor lui Guru Bivolaru – dar şi în purificare prin clismă cu argilă. Societatea Copiii Soarelui a luat fiinţă cu ani de zile în urmă, dar periodic, în jurul ei, apele se învolburează, mai ales că nu puţini sunt cei care spun că fostul miner ar folosi tehnici de manipulare avansate, pentru a pune mâna pe banii adepţilor lui, care ajung să lucreze tot la el, dar gratuit. Deţine zeci de hectare de teren, pe care cultivă de toate, roşii, castraveţi, căpşune, cătină sau chiar pepeni. Pentru autogospodărire, dar şi pentru un venit suplimentar, pentru că excedentul este vândut.

Strigăte de ajutor, dar şi laude pe Internet
Unii spun că puterile lui Ardelean Farcaş sunt reale, iar odată trecut pragul Centrului de Meditaţie Vipassana, devii alt om. Un om pentru care totul se schimbă, iar ceea ce ai ştiut până atunci despre societate, nu mai înseamnă nimic. Alţii în schimb vorbesc despre spălări de creiere şi practici necurate în spatele gardurilor electrificate, iar site-urile sunt pline de „strigăte de ajutor”. „Copiii Soarelui“ din Dumbrava de Sus, Ardelean Farcaş sau Adi, vipassana. Sechestrare de persoane, spălare de creiere, tratamente inumane şi copii care nu merg la şcoală, nu beneficiază de medic, de educaţie. Sunt indignat de ceea ce se întâmplă acolo în zilele noastre, vreau să iau legătura cu cei care vor să facă ceva în această privinţă (mai ales cu părinţii care au copii acolo, ca şi mine), pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple. Acesta este un strigăt de ajutor!”, este unul dintre mesajele de care Internetul abundă. „E o mare escrocherie totul!! Aceşti oameni ademeniţi în «copiii soarelui» sunt realmente îmbolnăviţi fizic, psihic, moral. Aşa-zisul «profesor» este un escroc fără nici o idee de cultură indică, manipulează nişte oameni vulnerabili, exploatează realitatea lor de moment, pentru a-i transforma în mână de lucru neplătită pentru terenurile pe care «domnul» Adi le exploatează agricol, le anulează prin «tehnicile de meditaţie» proprii identitatea, intelectualitatea, îi duce aproape de suicid. Imaginarul vindecător de SIDA, cancer şi alte nenorociri ale lumii nu poate chiar problemele sufletului şi ale minţii să le vindece!!!”, spune un altul, care semnează „Fost copil al Soarelui – Deva“. Sunt alţii însă care consideră centrul de aici o binefacere, care chiar ajută atât trupului, cât şi sufletului.

Un bun contribuabil, nimic de reproşat
Primarul din comuna Ribiţa, de care aparţine satul Dumbrava de Sus, are cuvinte de laudă despre Ardelean Farcaş şi spune că este un bun contribuabil, care nu a creat niciodată probleme. Mai mult, se implică în problemele sociale şi în proiectele pe care le implementează comuna. „Este o colectivitate civilizată, care îşi plăteşte taxele şi impozitele şi care menţine acea zonă, unde populaţia a scăzut şi este îmbătrânită. Deţin mai multe case, cultivă pământul, cresc animale şi şi-au adus chiar apa de la zeci de kilometri. La bugetul local, plăţile le fac la început de an şi nu au venit niciodată să ceară ştiu eu ce favoruri. Sigur, suspiciuni mai sunt, ca şi în cazul nostru, al tuturor, dar nu am avut niciodată probleme cu ei”, spune primarul Ioan Faur. Cât despre gardul electrificat, acesta spune că „au ceva acolo”, dar pentru animale, nu pentru oameni. O singură chestiune ar avea edilul din Ribiţa să le reproşeze celor de la Centrul de Meditaţie Vipassana, şi anume, faptul că nu-şi trimit copiii la şcoală şi spune că a discutat cu ei pe această temă.
De asemenea, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, a declarat că nu există nici un dosar în lucru privind „Copiii Soarelui”, dar, dacă cineva se consideră victimă a vreunei infracţiuni sau fapte penale, să anunţe imediat poliţia.

17 comentarii la „„Gurul” Adi şi „Copiii Soarelui” din Dumbrava de Sus

  • e cam dubios de putred ce se intampla acolo!a nu trimite copiii la scoala e dubios,si ii va afecta pe acesti copilasi -viitori adulti!va rog ,scrie-ti mai multe detalii despre ce se intampla acolo si de cand anume si cine din occident e in spatele actiunii!dati-ne detalii voi de la mesagerul hd.ca sa putem lua atitudine!

  • sunt din timisoara si un vecin de al meu a intrat in acest anturaj dubios,vreau sa spun ca vecinul de care v-besc este f bun prieten cu fiul meu,a plecat la Dumbrava pt cateva saptamani si s-a intors complect schimbat,Raducu asa cum i-l stiam de ani de zile nu mai era la fel la intoarcere,acum este iarasi plecat de cateva luni,fiul meu imi spune ca mama lui le spune cu lacrimi in ochi ca nu mai stie nimeni nimic de Raducul ei..oameni buni oare nu se poate face nimic? oare cate mame mai plang la fel ca mama lui Raducu? cred ca autoritatile ar trebui sa se sesizeze!!!!!oare nu poate face nimeni nimic ? ma gandesc cu groaza ca fiul meu putea fi in locul lui Raducu..cum as fi putut sa dorm ,sa ,merg,sa muncesc daca telefonul fiului meu ar fi inchis de cateva luni si sa nu mai stiu nimic de el….este incredibil !fiul meu si prietenii lui au decis sa mearga dupa Raducu…va rog frumos daca cei care cititi aceste cuvinte aveti detalii despre acest guru-excroc sa-mi dati mai multe informatii

  • Buna,imi pare foarte rau sa aud asta,dar ceea ce cred eu ca se intampla acolo..este vorba despre ceva demonic mai exact..adica,oamenii afltati acolo sunt invatati dupa anumite invataturi si ritualuri ciudate,satanice mai exact,asa numitul „spalatul creierului”, care ii face sa creada ca sunt fericiti si ca este bine ceea ce fac. Nu se cunoaste cu exactitate ce se intampla acolo dar se presupune ca ar fi vorba despre jertfirea unor animale,sau ritualuri sexuale,specifice in unele mitologii si paganilor.

  • Interesant! Cum poate spune dnul primar ca sunt cu taxele si imozitele platite la zi? A uitat ca intr-o sedinta de Consiliu local a propus sa fie scutiti de impozite? Ar trebui sa se implice mai mult si sa cerceteze ce sa intampla acolo? Oare este si el implicat?

  • eu zic sa stati acolo 12 zile cat tine o tabara de meditatie vipassana si abia apoi va puteti da cu parerea despre ce se intampla acolo. Doar propria vostra experienta conteaza nu ce spun ceilalti. Nu va dati seama ca de fapt „mai marii” societatii v-au spalat creierii astfel incat sa vedeti si sa traiti normalul ca anormal si invers. Simtiti Natura din voI, aveti incredere in ea si nu fiti mieii sin turma ce sa lasa manipulati de ceea ce se spune in societate…incercati sa aflati singuri adevarul din voi.

  • Foarte bine spus,Adrian. Unele comentarii sunt scrise fara ca rescpectivii sa fi fost pe la curs. Eu cu prietenul meu vom merge aceasta vara sa participam si noi la cursul de meditatie. Pana si pe site-ul lor prezinta destul de clar activitatea care se desfasoara acolo si nu e nici pe departe satanica; pentru luare la cunostinta ar fi indicat sa fie parcurs cat de cat.

  • DUPA TOATA TEVATURA ASTA,CE S-A MAI AFLAT,NIMENI NU DA NICI UN DETALIU CONCRET……SI EU CRED CA ESTE CEVA FFFFFFFF PUTRED LA MIJLOC…..DACA CINEVA ARE DETALII CONCRETE ROG SA IMI SCRIE PE ADRESA DE MAILL,[email protected],….EU PERSONAL CRED CA ACOLO SE INTALNESC TOTI FRUSTRATII,ASTEPT VESTII NOI.

  • :)) ma amuza toate comentariile. fara a fi rea ci doar realista, nu am asteptari de la oameni care scriu agramat, sa inteleaga ce se intampla, de fapt acolo. ritualuri satanice? natura esti tu, numai ca societatea te-a educat, iar tu nu vrei sa iesi din cutia ta ca sa intelegi ca nu ai nevoie de material si de masina ca sa fii fericit, ca sa intelegi ce se intampla cu tine. nu aprob si nu dezaprob tabara aceasta (cu toate ca, din perspectiva mea, acolo este usa noastra spre realitate), dar inainte de a-ti forma o parere si a o expune, consider ca ai nevoie de informatii. de aceea, tuturor celor care au scris negativisme pe tema aceasta, intrati pe site, documentati-va in ceea ce priveste practicarea acestor „ritualuri”, cercetati si de abia apoi veniti cu o parere valabila. cu drag, o femeie care lucreaza in media 😉

  • Daca nu vedeam ultimul comentariu, nu as fi scris.
    Smerenia crestina nu are nimic de a face cu Mandria Yoghina.
    Inainte de a cauta fericirea in spini incercati macar un minut sa gustati din ceea ce a adus Iisus Hristos pe pamant.
    Andreea care, „lucrezi in media”,sa stii ca mediocritatea gandirii noastre ne duce sa cautam limpezimea apei de izvor in cotetul porcilor. Dar totusi, ai un lastar de adevar, mai ales pentru o doamna care „lucreaza in media”, inainte de a incerca mesaje de inalta filosofie morala nu ne strica sa ne plecam inaintea poporului roman de 1 Decembrie, pentru ca e totusi CRESTIN, si sa vedem ce inseamna adevarata rugaciune si contemplare.
    Pentru ca altfel dam impresia ca, fara sa fi fost niciodata intr-o biserica, dam cu piatra in crestinism.
    Ehei, dar unde sunt oamenii de presa de altadata !? Adica aia care mai intai citeau, dupa asta gandeau si apoi scriau.
    Acum, doar scriu.
    Pacat.
    La multi ani! Romania

  • andreea cred ca trebuie sa mergi sa te tratezi ca nu esti intreaga la minte.

  • In primul rand a fost cineva acolo ca sa vb in cunostinta de cauza?
    Cum totul este atat de ilegal, dar nimeni nu stie nimic?
    Munca voluntara in gospodaria acestui Ardelean Farcas, se vrea a fi un contraserviciu pentru cazarea, mancarea, alte beneficii gratuite pe care cursantii le primesc.

    tereza spune: 4 februarie 2012 la 20:28
    Ca stie un vecin, care are un copil Raducu, care a fost plecat 2 saptamani si s-a intors schimbat, ca mama lui plange etc.
    Pai de asta s-a dus omul acolo, sa se schimbe, dar nu spune in ce sens s-a schimbat si care este partea negativa.

    Eu nu am fost la niciun curs de meditatie de niciun fel si nu am o relatie excelenta cu parintii, dar imi spun ca la 33 de ani m-am schimbat si ca nu mai sunt atat de docil ca in liceu.
    Pentru faptul ca sunt mai informat, ca am un punct de vedere argumentat si pertinent, pentru faptul ca am alte orizonturi diferite de cele provinciale si limitate in gandire ale parintilor, inseamna ca m-am schimbat in rau.
    Este o prostie asa ceva! Depinde care este latura negativa, cu ce se face comparatia, care sunt argumentele contra etc.
    Daca cineva care nu a fost intr-o astfel de meditatie, dar vorbeste din auzite si ambiguu ceea ce spune ,,tereze'', din care nu inteleg care este partea negativa… pai sa ne fie cu iertare, este pierdere de vreme sa purtam astfel de discutii care pleaca de NICAIERI si duc NICIUNDE.

    Ana spune: 1 martie 2012 la 2:23
    Alta ineptie este mesajul ,,ceea ce cred eu ca se intampla acolo..este vorba despre ceva demonic mai exact..adica,oamenii afltati acolo sunt invatati dupa anumite invataturi si ritualuri ciudate,satanice mai exact,asa numitul „spalatul creierului”
    Pai Ana, din ce dracu crezi tu ca este ceva satanic, daca nu ai fost acolo, nu stii despre ce este vorba, dar iti dai cu parerea.
    Du-te pana acolo, daca tot au mai fost si altii si s-au intors vii, si ne spui dupa aceea experienta traita.
    ,,Nu se cunoaste cu exactitate ce se intampla acolo dar se presupune ca ar fi vorba despre jertfirea unor animale,sau ritualuri sexuale,specifice in unele mitologii si paganilor.''
    Tocmai in prezentarea din site-ul ,,www.meditatie.ro'' spun ca nu se sacrifica animale pentru a fi mancate, partenerii de cuplu nu au voie sa intretina relatii intime pe parcursul perioadei de meditatie, adica opusul a tot ceea ce sustine ANA, desi nu stiu de unde dracu scoate astfel de ipoteze !!!

    Adrian spune: 12 mai 2012 la 19:39
    Este cel mai cerebral, logic dintre toti.

    In primul rand jurnalistul care a scris un astfel de articol este de-a dreptul prost profesional. Pai daca nu faci investigatii, nu megi acolo sa vezi despre ce este vorba [desi nu s-a intors nimeni vatamat sau mort]… cum dracu poti sa concepi un astfel de articol, sa dezinformezi, sa panichizi lumea, si mai ales sa atragi atatia RETARDATI care sa posteze mesaje care nu ai inceput, cuprins si incheiere.

  • Nu va mai pune-ti atatea intrebari.E simplu ;a gasit tineri majori si care la varsta de 18-24 de ani sunt adolescenti si copii care cred inca in basme ,si le promite o gasire a impacarii cu ei insisi ;ca se stie la acea varsta inca esti un razvratit…si ii duce in tabara unde ii izoleaza de societate familie ..si de aici ii manipuleaza cum vrea.

  • Faptic cand vorbesti in privat cu ei sunt foarte mierosi si dau impresia ca doar prin biblioteca au stat ;nu zic de adi care nu e prea siret sa ascunda ca nu prea are vocabular adecvat si mai vorbeste si cu accent de mot.

  • De ce nu ia nimeni masuri. Oameni buni cei care stati in zona sunt oameni care ii vad cum fac cumperi din supermarket-uri in Brad cumpara pampersi pentru copii si multe alte cele necesare unui copil. Copii unde sunt? Multi spun ca au vazut haine de copii si ei nu exista? Stiu caz in care o doisoara a fugit de acolo a luat-o cineva cu masina si ii povestise ca odata ajunsa acolo ia luat tot. Le dadea ceaiuri sa bea nu mai stia cursul zilelor, ale orelor era ca si drogata. De ce nu ia nimeni masuri nici pana azi. Cine stie ce fac ei acolo cu adevarat. Faptul ca mediteaza asta este doar de fatada.

  • Mult zgomot pentru nimic. Stiti vorba aia a noastra: cainele moare de drum lung…

    Nu e nici o demonie si nici o paranoie. Sunt niste oameni care au ales sa traiasca asa si nu fac rau nimanui.

    Copiii nu merg la scoala ci fac scoala acasa. N-ati auzit de scoala acasa? Se practica tot mai mult in tarile civilizate. Copiii aia de acolo se vad de mii de ori mai fericiti ca multi copii pr care ii vezi pe la scolile din orase.

    Oamenii astia invata si oe altii sa mediteze. Pe gratis! Meditatul, pentru cei ce nu stiu, are foarte multe beneficii pentru minte si corp, demonstrate stiintific. Practic, oamenii astia fac o munca de binefacere cu cursurile lor.

    Am fost acolo si am meditat. Totul foarte normal si foarte bine organizat. Nu mi-am schimbat nici o religie, nu m-am calugarit, nu m-am tampit.Nu e nici un satanism si nici un bau bau acolo. Dar deh, mult le mai place barfa si intriga romanilor. Pace tuturor!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura