ComunitateFlash

Peste 14 zile, vom circula pe Autostrada Deva-Orăştie

04 autostrada (15)Sorina Popa

Prefectul de Hunedoara, Sorin Vasilescu, a declarat, ieri, că tronsonul de autostradă dintre localităţile Simeria şi Orăştie va fi inaugurat în maximum două săptămâni.
„În urma vizitei pe teren, am primit informaţia că în maximum două săptămâni, vor fi finalizate lucrările la podul de la Gelmar, care asigură descărcarea traficului de pe Autostrada A1 spre DN 7”, a declarat ieri prefectul judeţului Hunedoara. Prefectul susţine că lucrările se desfăşoară într-un ritm alert pe acest tronson. Lucrările sunt finalizate, spune Vasilescu, în afară de podul de la Gelmar, acum, montându-se parapeţii de pe marginea drumului.
Termenul pentru inaugurarea autostrăzii Deva-Orăştie a fost 10 mai, dar constructorii au mai primit o păsuire de o lună de zile. Tronsonul face parte din Coridorul 4 Pan European, Nădlac-Constanţa, şi are o lungime de 32,5 kilometri. Primii 15 kilometri au fost daţi în folosinţă în decembrie 2012, între localităţile Deva (Şoimuş) şi Simeria. Investiţia se ridică la 195 de milioane de euro, fiind finanţată prin Programul ISPA al Uniunii Europene şi de guvern. Valoarea fondurilor alocate de Comisia Europeană este de 108,5 milioane de euro, iar 86,4 milioane de euro reprezintă contribuţia Guvernului.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura