Ultima Ora

Peste 112 milioane de lei recuperate de Fisc

Cristina Ghenea

Aproximativ 900 de controale au desfăşurat, anul acesta, inspectorii fiscali din judeţ, vizând activitatea persoanelor juridice. Totalul veniturilor suplimentare atrase la bugetul de stat este cu peste 132 la sută mai mare decât cel înregistrat în anii trecuţi.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Hunedoara, controalele au vizat respectarea legii de către patroni, în ceea ce priveşte declararea şi plata impozitelor şi taxelor datorate Statului. „În urma celor 874 de acţiuni, desfăşurate în perioada ianuarie – septembrie 2012, au fost atrase la bugetul de stat venituri suplimentare în sumă totală de 112.707.000 lei. Raportând aceste realizări la media celor din anii  anteriori, de 85.224.000 lei, constatăm că am înregistrat un indice de evoluţie de 132,25 la sută”, a declarat Iozefa Rusu, reprezentant al Compartimentului de Presă din cadrul DGFP. Aceasta a adăugat că inspectorii au urmărit şi legalitatea operaţiunilor prin care persoanele juridice au solicitat rambursarea TVA-ului, întrucât în primele 9 luni ale acestui an au fost soluţionate 330 de astfel de cereri venite din partea firmelor din judeţ. Din totalul de 41.102.000 lei, cât au fost ceruţi, s-a admis rambursarea a doar 35.830.000 lei, restul sumei fiind respinsă.
Scutiţi de controale nu au fost nici persoanele fizice, la care s-au efectuat 307 inspecţii. În urma acestora s-au încasat 3.017.000 lei din diferenţe de taxe şi impozite, accesorii şi amenzi.

One thought on “Peste 112 milioane de lei recuperate de Fisc

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura