Comunitate

Peste 1.000 de arbori plantaţi la Brad

04 brad plantariMaximilian Gânju

Aproximativ 10.000 de persoane s-au înscris în campania „Plantăm fapte bune în România“, în cadrul căreia au fost plantaţi peste 220.000 de puieţi pe terenuri din 14 judeţe din ţară.
Campania s-a derulat şi în municipiul Brad, iar primarul localităţii spune că au fost plantaţi peste 1.000 de arbori. „Campania naţională «Plantăm fapte bune în România» s-a derulat la Brad prin organizarea şi implicarea Primăriei municipiului, a Ocolului Silvic, unităţilor şcolare, asociaţii de proprietari şi numeroşi voluntari. Cu prilejul acestei acţiuni s-au plantat peste 1.000 de puieţi în mai multe zone din municipiul Brad, în principal pe zona fostului deponeu de deşeuri menajere de la Mesteacăn, Dealul Sanatoriului şi pe zonele verzi dintre blocuri. Mulţumiri şi felicitări tuturor celor implicaţi, organizatori şi voluntari“, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Puieţii plantaţi vor fi îngrijiţi mai mulţi ani, până la atingerea maturităţii. În 2013, iniţiativa a primit Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura