Actualitate

Perioadă de vârf pentru salvamontişti

03 salvamontAlice Brandisz

Luna iulie a fost perioada de vârf a sezonului turistic estival, iar numărul celor care şi-au petrecut concediul în staţiunile montane din judeţ a fost mare, fapt pentru care au existat mai multe intervenţii ale salvamontiştilor. În iulie, aceştia au asigurat asistenţa de salvare montană pe cărările de munte, la bazele şi posturile salvamont, precum şi în locurile cu practicare intensivă a sporturilor montane.
„Salvamontiştii din judeţul Hunedoara au intervenit, în luna iulie, în 26 de situaţii petrecute pe munte, în care au fost implicate 26 de persoane. Un număr de şapte persoane au fost transportate din zona în care s-au accidentat până la ambulanţele SMURD, iar o victimă a fost transportată până unde a putut fi preluată de un elicopter. Numărul victimelor este mare şi din cauză că sunt foarte mulţi turişti la munte, în această perioadă a anului. Sunt foarte mulţi elevi şi studenţi, multe tabere. Zilnic pot fi observate cel puţin 50 de corturi în locul de campare de la baza Lacului Bucura. La fel este şi în zona Poiana Pelegii”, declară Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.
În toate judeţele cu zonă montană, structurile salvamont au intervenit la un număr mai mare de evenimente cu un procent cuprins între 5 şi 30 la sută faţă de anul trecut, creştere datorată numărului din ce în ce mai mare de turişti pe munte, a numărului permanent crescător de concursuri şi manifestări, dar şi a vremii imprevizibile şi violente din zona montană.
La nivel naţional, activitatea salvamontiştilor din luna iulie poate fi rezumată la 375 de intervenţii de salvare, în care au fost implicate 419 persoane, 258 de intervenţii medicale şi prim ajutor, 175 de cazuri au fost predate serviciilor de ambulanţă sau SMURD, iar cinci cazuri serviciilor medicale aero, pentru transportul la unităţile medicale specializate. De asemenea, s-au primit 1.433 de apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană. În total, peste 2.100 de persoane au beneficiat direct de sprijinul echipelor salvamont din întreaga ţară, fără a lua în calcul cei circa 15-20.000 de participanţi la concursurile organizate pe munte la nivel naţional şi asistate de serviciile salvamont.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura