Actualitate

Pentru siguranţa alimentară şi… sărbători fericite

Cu toate că ne apropiem „vertiginos” de zilele dezmăţului… culinar, nu prea curg reclamaţiile şi sesizările la adresa celor care se ocupă cu desfacerea produselor de origine animală din pieţe, târguri sau magazine, chiar dacă în această perioadă românul îşi desface băierile pungi cu „firfirici”, dând frâu liber… nevolnicei risipe.
Chiar şi în urma controalelor efectuate de către specialiştii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, numărul sancţiunilor contravenţionale şi al avertismentelor este destul de mic (trei sancţiuni ce totalizează 3.600 de lei şi alte 13 avertismente). Umblatul la chitanţiere a fost determinat  de nerespectarea unor condiţii de igienă şi de depozitare a produselor alimentare, manipularea necorespunzătoare a acestora şi neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare a unor spaţii şi ustensile. Dar, cu toate aceste aspecte întâlnite încă, pe alocuri, în teren, numărul sancţiunilor şi avertismentelor este în scădere
Purtătorul de cuvânt al D.S.V.S.A Hunedoara, dr. Leontin Laslău, a încercat să ne explice situaţia, reţinând din afirmaţiile sale că atât cumpărătorii cât şi vânzătorii sunt tot mai prevăzători cu acele produse de origine animală oferite la desfacere. El a precizat că populaţia a început să selecteze unităţile de desfacere, alegându-le, firesc, pe acelea care nu îi pune în pericol siguranţa alimentară, spre deosebire de acelea care vin în întâmpinarea ei cu preţuri tentante, dar în condiţii de igienă precare.
Fiindcă ne aflăm în plină campanie de sacrificare a porcilor şi pentru că ziua Ignatului bate la uşă, doctorul Leontin Laslău a ţinut să atragă din nou atenţia asupra pericolului neefectuării examenului trichineloscopic, reamintindu-le celor care-şi taie porcul în propria gospodărie că trebuie să preleve probe de la animalul sacrificat  pentru a fi examinate la cel mai apropiat centru medical veterinar. Astfel de centre funcţionează la nivelul fiecărei unităţi administrativ- teritoriale, iar la nivelul judeţului Hunedoara există 69 de cabinete medicale. (D. Corpade)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura