Politica si administratie

Pensionarii, sprijiniti si de PNL si PSD

Andreea Lazăr

Pensionarii hunedoreni, nemulţumiţi de modalitatea de aplicare a impozitului de 5,5 la sută din pensii, pot completa declaraţiile pe propria răspundere şi la sediile PNL şi PSD din judeţ.


Conservatorii hunedoreni au solicitat sprijinul colegilor politicieni din Hunedoara, deoarece numărul pensionarilor care s-au prezentat la sediul PC a fost foarte mare. „În numai nouă zile de campanie, s-au prezentat peste 1.500 de pensionari. Mulţi dintre aceştia au venit şi din alte localităţi ale judeţului. Pentru a-i scuti pe oameni de drumuri la Deva, am solicitat sprijinul colegilor din PNL şi PSD”, a afirmat liderul PC Hunedoara, Petru Mărginean.
În acest sens, liderii celorlalte formaţiuni politice s-au arătat deschişi la colaborare. Astfel, de astăzi, de la ora 13.00, cei care doresc să completeze declaraţiile privind solicitarea recalculării acestui impozit, o vor putea face şi la sediile şi primăriile din judeţ, conduse de edili PSD şi PNL.

7 comentarii la „Pensionarii, sprijiniti si de PNL si PSD

  • DE CE NU SE POT COMPLETA ACESTE DECLARATII SI ONLINE ????

  • Sa le fie rusine!!!!Sunt niste nemernici !!! Au gasit masa de manevra in pensionari, nu mai sunt altii mai prosti de pacalit !
    Asa a profitat si PDL de cei din invatamint ca le dau 50 % la salarii.
    Sa le dea ei, USL diferenta la pensii, din fondurile proprii si din ce fura oamenii de afaceri din zona, ca in judetul Hunedoara oricum nu PDL este la putere.Toti banii sunt pe mina PNL si PSD.
    Parca in cocina dlui Molot s-au impartit banii din judet ?????

  • Pentru Tavi! Sa te ajunga Domnu sa fii pensionar si sa traiesti asa cum traiesc majoritatea pensionarilor de azi in Romania. L

  • @ SORINA !

    Multumesc, de urari,si sa fie cit de lunga (pensia , vreau sa zic),ca de mai mare…… si eu vad ca tot scade!
    Si ce sa fac sa ma duc la USL-isti, ca doar ei mi-au calculat-o , cind au fost la putere. De aceea am zis ca trebuie sa la fie rusine.

  • @tavi de obicei faceai analize corecte si obiective. Probabil reactia ta este a unui pensionar frustrat ca guvernul PDL-UDMR isi bate joc de tine.
    Daca membrii din USL ti-au dat pensia si au majorat-o pe vremea lor, constat ca tot ce se taie in tara asta este datorata guvernului PDL-UDMR.
    Molot trage „tunurile” lui, care probabil intr-o zi o sa-i iasa pe ochi, doar ca nu au legatura cu bugetul fondului de pensii.

  • @ EU
    Multumesc pentru aprecieri!
    Dar sa stii ca nu ma simt deloc frustrat, dimpotriva, ma simt foarte bine in pielea si la virsta mea.Si asta pentru ca sunt in stare buna, citesc, calatoresc mult pentru ca mai am foarte multe de vazut si doresc doar sa le maninc pensia, macar atit cit le-am lucrat!!!!!
    Singurul lucru care ma deranjeaza la politicieni este ca toti fara deosebire cauta sa foloseasca pensionariii drept masa de manevra, pentru ca stiu ca sunt cei mai seriosi cind e de mers la vot!
    Si dupa, toti isi bat joc de ei !!!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura