Actualitate

Pensionar lovit de tren

Un bărbat de 67 de ani, din Petrila, a ajuns cu răni multiple la UPU Petroşani, după ce a fost lovit de un tren de marfă. Accidentul a avut loc marţi seara, iar victima a vrut să traverseze linia ferată.
Nu s-a asigurat, spun martorii, şi a fost acroşat de un marfar, mai precis de scara unuia dintre vagoanele din alcătuirea trenului. „În jurul orei 21:40, poliţiştii Postului de Poliţie TF Petroşani au fost sesizaţi că la ieşirea din Staţia C.F.R. Petroşani spre Livezeni, un tren a accidentat o persoană. Poliţiştii, ca urmare a cercetărilor efectuate, au stabilit că un tren de marfă a surprins şi accidentat grav un bărbat care traversa liniile căii ferate prin loc neamenajat şi neiluminat”, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Imediat, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de intervenţie şi i-au acordat bărbatului primul ajutor. A fost stabilizat şi transportat conştient la Spitalul de Urgenţă Petroşani. Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri a fost supus unei operaţii, dar starea sa este în continuare gravă. Poliţiştii de la Transporturi Feroviare Petroşani au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul. (M.Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura