Pensii majorate pentru mineri şi siderurgişti din 2016

04 Ilie-Toma-Director-casa-de-pensi-1Natalia Bumbac

Anul 2016 aduce câteva majorări ale veniturilor pentru pensionari, fiind vorba de cei care au lucrat la grupele I şi II de muncă. În plus, toate pensiile ar putea fi majorate cu cinci la sută, dacă Legea bugetului va fi aprobată în varianta în care a ajuns în Parlament.
„Începând cu 1 ianuarie 2016, pe noul exerciţiu bugetar vor creşte toate pensiile cu cinci la sută, asta în condiţiile în care Legea bugetului va trece de Parlament şi va fi promulgată de Preşedinte. O altă noutate ar fi că tot de la începutul anului viitor se vor aplica prevederile Legii nr. 192/2015, care presupun majorarea punctajului pensionarilor care au lucrat în grupe de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001 şi nu le-au fost recunoscute la acea vreme, aici făcându-se referire la grupa I specială şi grupa a II-a deosebită.
Pentru toţi cei care au lucrat în grupa I se va acorda o mărire a punctajului pentru acea perioadă de 50 la sută, iar pentru grupa a II-a, o mărire a punctajului cu 25 la sută. Printre pensionarii din judeţul nostru care vor beneficia de aceste majorări se numără cei care au lucrat în minerit, siderurgie, la hidroconstrucţia barajului Râul Mare-Retezat şi nu au beneficiat de măriri ale punctajelor pe Ordonanţa 100/2008 şi pe Legea nr. 218/2008”, a explicat Ilie Toma (foto), directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara. Acesta a adăugat că recalcularea efectivă a pensiilor conform Legii nr. 192/2015 se va face începând cu 1 ianuarie 2016 şi se va derula pe o perioadă de 24 de luni. Drepturile de pensie în urma recalculării vor fi plătite tot din prima lună a anului viitor, chiar dacă acestea vor fi stabilite câteva luni mai târziu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.