Actualitate

Pelerinaje de tehui

volodiaVolodia Macovei

Povestea asta cu Roşia Montană a intrat deja într-un vertij debil de telenovelă proastă. Avalanşa de informaţii – de acum sunt interesante şi cele care anunţă deplasarea pe jos a localnicilor din Roşia Montană, felul cum îşi atârnă rufele, culoarea pereţilor dinspre sud – sufocând mass-media, nu mai aduce nimic nou, ci doar propune, zilnic, noi episoade, ceva în registrul cazului „Elodia”, lipsit, însă, de vocea transpirată a neobositului Dan Diaconescu. Şi totuşi, în avalanşa asta zurlie de informaţii, câteva stabilesc un du-te vino tehui al politicienilor identificabil, imagini ale unui pelerinaj dezmăţat pe ruta Bucureşti – Roşia Montană.

Deschiderea acestui sezon de pelerinaj a fost făcută de premierul Victor Ponta, el fiind şi creatorul traseului obligatoriu: Bucureşti – Roşia Montană – Borta Muzeu din Coasta Muntelui. Interesant este cum un element din acest traseu a manipulat grosolan opinia publică: de-acum celebra galerie multifuncţională – muzeu, peşteră turistică, loc de hodină la vreme de grevă şi sală pentru negocieri guvern-sindicate. Privind imaginile repetate cu politicieni intrând şi ieşind din borta muntelui, mulţi români îşi închipuie mineritul ce se va face la Roşia Montană aidoma celui din Valea Jiului, acolo unde oamenii sapă în chinuri în fundul pământului, cu moartea deasupra capului. Nici vorbă. Acolo nu intră nimeni în gaură de şobolan să scoată aur, ci se vor toca munţii mărunţel: e o exploatare de suprafaţă, în cariere, cu excavatorul, nu cu picamerul. Mulţi văd, puţini cunosc. Aşa că s-a importat modelul de protest din Valea Jiului şi se face intrare de sănătate în galerie, să dea mai bine pe TV.
Şi vedem bine: rând pe rând, politicienii români s-au gândit că nu dă rău să facă aerobic cu cască, de toartă cu minerii. A mers însuşi Zgonea, al treilea om din stat, l-a tras de fustiţă şi pe Crin, dar ăsta nu are traseu decât între microfon şi oglindă, miercuri vin cei din comisia parlamentară şi se anunţă şi alţii. Ministrul Culturii a încercat şi el aerobicul ăsta de pelerin, dar, de emoţie, a bătut doar uliţele, fugind chiar şi de muzeul local, ca de loc bântuit. Între vizite şi în timpul vizitelor, greviştii cu program foarte scurt intră şi ies din galeria de expoziţie făcând aşa vuiet, cum n-a mai fost pe-acolo de pe vremea romanilor. Să mai spună cineva că, la noi, istoria nu se repetă!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura