Actualitate

Pedepse cu suspendare în dosarul bătăuşilor din Deva

Devenii Attila Raoul Locsei (stânga), zis „Unguru” şi Petru Anton Miheţ (dreapta) au fost condamnaţi definitiv în dosarul agresiunii oamenilor de afaceri italieni.
Sentinţa a fost dată ieri de Curtea de Apel Alba Iulia, după ce hotărârea dată de prima instanţă, Judecătoria Deva, a fost atacată cu apel. Ambii s-au ales cu o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare. În prima instanţă, Locsei a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Totodată, Curtea de Apel Alba Iulia a diminuat valoarea despăgubirilor pe care agresorii vor trebui să le achite victimelor. De la circa 18.500 de euro, cât a stabilit Judecătoria Deva, valoarea daunelor a fost scăzută la jumătate.
Reamintim că în 30 august, în jurul orei 22.00, în Piaţa Unirii din Deva, Roxana Marc, Paolo Olmino, Matteo Stefani şi Massimo Scarpellini, trei oameni de afaceri italieni, au fost agresaţi fizic de Attila-Raoul Locsei şi Petru Anton Miheţ. Unul dintre cei trei bărbaţi a fost dus cu o ambulanţă SMURD la spital, în stare de semi-conştienţă. Locsei şi Miheţ au fugit de la locul agresiunii, ulterior fiind deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe. La câteva zile de la scandal, ambii au fost arestaţi preventiv, măsură menţinută de instanţă timp de câteva luni. Ajuns din nou în libertate, Locsei a mai fost implicat şi în alte scandaluri. În august 2016 a distrus o uşă din sediul Poliţiei Deva, unde a mers să-şi apere un prieten, care a fost dus pentru a fi anchetat. (N.Bumbac)

One thought on “Pedepse cu suspendare în dosarul bătăuşilor din Deva

  • Judecatori corupti! Mina in mina cu interlopii! Asta e romania PSD-ului!
    Romania infractorilor!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura