Pe timpul pandemiei, la spitalul din Brad s-au stopat acţiunile de donare de sânge

29 iulie 2020 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Cel puţin deocamdată, pandemia a pus pe pauză acţiunile de donare de sânge ce aveau loc în mod re­gulat la Spitalul Municipal Brad. Există posibilitatea să fie organizate, dar doar în caz de urgenţă şi cu im­punerea unor anumite restricţii suplimentare.
,,Am discutat şi cu doamna dr. Victoria Hălmagiu, di­rectorul Centrului de Transfuzii Sanguine Hunedoara, convenind că pentru moment e mai bine, chiar indicat, să ne oprim din organizarea unor astfel de acţiuni, cu toate că la ultima dintre ele am înregistrat un număr record de donatori la nivel judeţean, adică 85. În timp, prin promovare şi implicare, acţiunile noas­tre au devenit de succes şi asta ne şi determină să luăm o mică pauză. Ne temem de supraaglo­me­rare şi de posibilitatea ca măsurile de prevenţie să nu fie respectate întocmai. Nu vorbim de cadrele me­dicale sau de procesul de recoltare, ci de îmbulzeală. Tocmai pentru ca lucrurile să decurgă fluid, de câte ori erau acţiuni de donare, puneam la dispoziţie două cabinete din Ambulatoriu. În cel de Cardiologie se fă­ceau triaj şi consultaţii, iar în cel de Chirurgie existau trei-patru aparate de colectare a sângelui pentru ca timpul alocat să fie unul cât mai scurt şi cât mai convenabil pentru semenii noştri care au luat decizia să ajute. Şi aşa dura cel puţin cinci ore”, a afirmat Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad. Acesta a mai spus că ţinând cont că acum patru ani, lumea nu se înghesuia să doneze, prezentându-se maximum 15-20 de donatori eligibili, majoritatea din rândul celor spitalizaţi, dinamica s-a schimbat, intervenind spiritul civic, conştientizarea şi chiar compasiunea.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Focar de Covid-19 la birourile celor care reabilitează calea ferată

Un nou focar de Covid în judeţ. Se întâmplă la asocierea de firme care lucrează la reabilitarea căii ferate. Este...

Liberalii hunedoreni au bătut palma cu Forumul Democrat al Germanilor

Sorina Popa Ieri, liberalii hunedoreni au bătut palma şi cu Forumul Democrat al Germanilor (FDG) din judeţ. Protocolul încheiat a...

În comuna Pui se repară stricăciunile produse de inundaţii

Magdalena Şerban Inundaţiile de luna trecută au făcut pagube însemnate în multe comune din judeţ. La Pui, ele au fost...

Închide