Paula Enuţ – nãscutã pentru a învinge

Nicolle Ebner

În Epistolele sale, Seneca spunea: „nimeni dintre aceia pe care bogăţia şi onorurile îi aşază pe o treaptă mai înaltă nu e mare. Aceasta este eroarea care ne înşală, că nu apreciem pe nimeni după ceea ce este, ci îi adăugăm şi cele ce-l împodobesc. Când vrei să apreciezi pe cineva la justa lui valoare şi să ştii ce fel de om este, priveşte-l gol: să lepede averea, să lepede onorurile şi celelalte minciuni ale soartei, să dezbrace până şi corpul – priveşte-i sufletul, dacă-i mare prin altceva sau prin el însuşi. Să apreciem fiecare lucru, îndepărtând ce se spune despre el, şi să cercetăm ce este, nu ce e numit”.
Am început şueta de astăzi cu filosoficele vorbe ale lui Seneca, pentru că, şi protagonista acestei ediţii, Paula Enuţ, se încadrează perfect în criteriile cunoaşterii omului, lăsate moştenire de intelectualul creator şi filosof roman. Cu şarm irezistibil, hărăzită deopotrivă de Dumnezeu, Natură şi Părinţi cu o vioiciune intelectuală şi spirituală canalizată – Slavă Cerului! – spre bine şi ajutorarea semenilor, Paula poate fi privită ca un fenomen zămislit de aceste tărâmuri mistice, ce mustesc de încărcătură istorică unică în lume. Să nu aveţi impresia că vă vorbesc de o călugăriţă, ci despre femeia care, în urmă cu 10 ani, a adus prima finanţare europeană în judeţul Hunedoara (numai vreo 60.000 de euro), pentru promovarea tradiţiilor şi meşteşugurilor de pe meleagurile noastre. Ce a făcut Paula în 1999, se străduiesc de zor să facă, de vreo patru ani încoace, alţii, pe căile de mult bătătorite de ea. Oportunitatea exploatată de Paula, alţii au descoperit-o abia acum, când din visteria ţării nu mai curg bani. Tot Paula, împreună cu buna mea prietenă Carmen Micu, au creat, în urmă tot cu mulţi ani, Asociaţia pentru Promovarea Egalităţii de Şanse (APES) din România-după modelul elveţian, cu sediul în Deva. În acele vremuri, egalitatea de şanse în România era subiect de bancuri. Imediat după APES, parlamentarele la ajutorul cărora am apelat pentru sprijinirea unor proiecte, au „furat” ideea, iar în Parlamentul României au apărut „comisiile pentru egalitate de şanse”. Şi pentru că tot suntem la capitolul premiere legate de Paula Enuţ şi APES, acum, toţi se dau peste cap să formeze şi să pregătească agenţi de dezvoltare, însă îmi face o deosebită plăcere să-i informez pe cititorii noştri că, în 2002,  APES a „scos pe piaţă” primii agenţi de dezvoltare din România. Majoritatea erau primari din mediul rural, că doar cine-şi cunoaşte mai bine nevoile şi oportunităţile. Îmi pare nespus de rău că, din lipsă de spaţiu, nu pot înşirui picanteriile povestite de Paula, aşa că mă rezum la povestea succintă a primului proiect cu finanţare europeană obţinut de judeţul Hunedoara în urmă cu 10 ani. 

Care este povestea proiectului EUgenia?
Proiectul internaţional avea scopul de a pune în parteneriat două ţări dezvoltate, din UE, cu două state în curs de aderare. Respectiv Franţa şi Belgia pe de o parte, şi România şi Ungaria, de cealaltă parte. Obiectivul selectat din România a fost Munţii Apuseni, însă bună parte din judeţele străbătute de lanţul muntos s-au retras din proiect în faza incipientă, şi a mai rămas Alba şi Hunedoara. În Alba, scopul proiectului era de încurajare a micilor producători şi de creare a unor mici ferme de lapte. Pe baza acestui proiect s-a dezvoltat societatea Albalact. La noi în judeţ, în zona Brad, am mers pe dezvoltarea potenţialului economic şi relansarea artei populare.

Cum de ai ajuns să te ocupi tu de proiect?
A fost o situaţie destul de ciudată. Toată lumea se ferea, pentru că nimeni nu ştia ce să facă şi pentru că nu exista un precedent. Totul a început de la o simplă invitaţie primită la Consiliul Judeţean Hunedoara, pentru o întâlnire de lucru în Belgia cu partenerii proiectului din cele patru ţări. Şi într-o criză de personal, şeful de la relaţii externe i-a propus preşedintelui Mihail Rudeanu să mă trimită pe mine, că eram mai „umblată pe dincolo” şi făcusem şi un an de specializare în Franţa, deci, mă descurcam în limba franceză. Aşa că am plecat, la Bruxelles, pe post de traducător. Or eu, ajunsă acolo, am luat lucrurile foarte în serios şi când m-am întors, am făcut un raport-gen eseu-foarte  sincer, dezbrăcat de toată diplomaţia şi micile artificii tehnice şi şmecherii pe care funcţionarii publici rodaţi ştiu să le folosească în propria apărare în faţa şefilor. Cred că sinceritatea a sensibilizat şi m-au anunţat că mă voi ocupa de proiect.

 Întâlnirea de la Bruxelles?
Vreau să-ţi spun că, la prima întâlnire, am acumulat o mare frustrare. Coordonatorul proiectului din cele patru ţări era un belgian care s-a îmbrăţişat şi a discutat cu toţi ceilalţi,  iar pe mine, ca reprezentant al României, m-a tratat cu multă nebăgare de seamă, mi s-a părut chiar dispreţuitoare. Afectată, m-am gândit în sinea mea că o să mă ţină minte pentru asta, toată viaţa lui şi o să afle şi ce este România şi judeţul Hunedoara. Şi exact aşa s-a întâmplat. Când am ajuns în ţară, am constatat că nu pot ţine legătura cu cei de la Bruxelles, pentru că nu aveam calculator şi Internet. Obligatoriu, legătura se ţinea prim mail, or, noi corespondam prin fax şi ăla unul singur în consiliu. Era în 1999, iar când m-am dus la preşedinte să-i cer calculator şi Iinternet, s-a uitat la mine ca la o fiinţă de pe altă planetă. În cele din urmă, am aflat de la coordonatorul de proiect din Bruxelles că pot folosi bani, pentru dotare, din cei peste 60.000 de euro alocaţi judeţului Hunedoara. Am făcut o cerere de plată, ca şi cum aş fi făcut-o către părinţii mei, neştiind care sunt procedurile. Cred că au rămas consternaţi, într-o primă fază, dar când m-au văzut atât de hotărâtă să demarez proiectul, belgienii au început să mă ajute. Atunci a fost prima lecţie în care am înţeles că am de-a face cu birocraţia europeană, că nu contează numai dorinţa ta de a face un proiect, ci există nişte reguli care trebuie urmate. Aşa am ajuns să cumpăr pe bani europeni primul calculator performant din consiliul judeţean şi am introdus Internet. Pot spune că, prima legătură cu Belgia, făcută pe Internet prin intermediul telefoniei fixe cum era atunci, s-a realizat de pe calculatorul din biroul meu, de pe numărul 220120. Am avut un aliat în consilierul preşedintelui Rudeanu, Ciprian Alic, care, la rândul lui, a înţeles foarte bine oportunitatea unui astfel de proiect.
•  •  •
Prin intermediul proiectului „EUgenia”, europenii au aflat despre ceramica de Obârşa, despre nea Petru, care mai face încă fluiere duble, unice în lume. A bătut la pas, casă cu casă, pentru a identifica  meşterii artizani din zona Bradului pe care apoi i-a dus la Bruxelles imortalizaţi într-un album despre tradiţiile şi obiceiurile din judeţul Hunedoara. Ba chiar a reuşit să-i aducă pe belgieni la Obârşa, unde au mâncat iaurt din oale de lut, cu degetele, pentru că nu au mai avut răbdare să primească linguri. A întâlnit oameni şi locuri care i-au schimbat viaţa, aici contribuind şi discipolul ei, profesorul Mircea Lac. Şi uite aşa, Paula Enuţ, tratată la prima întâlnire din 1999 de belgieni precum „răţuşca cea urâtă”, a devenit, în 10 ani, „găina cu ouă de aur” pentru judeţ. Are la activ, vreo 12 proiecte internaţionale, dar despre unul dintre cele mai importante pentru comunităţile rurale, pe axa Leader, voi vorbi la momentul potrivit, pentru că aduce satelor din judeţul Hunedoara câteva milioane de euro, pentru dezvoltare.  Şi când te gândeşti că, într-una din şuetele televizate, le spuneam telespectatorilor să se uite bine la Paula Enuţ, că sigur va ajunge mare şi tare la Bruxelles. Era prin 2004.