Sport

Patru perfecte şi la fel de multe zerouri

Campioana Avantaje, CSD, City Taxi şi nou-promovata Venus 2005 au punctaj maxim după primele două runde ale SuperLigii RealSport de mini-fotbal. Tot patru echipe se află în subsolul clasamentului, fără nici un punct cucerit în două etape. Minifotbalul devean a sărbătorit, la finalul săptămânii, cucerirea de către naţionala României, din care face parte şi portarul Marius Cimporescu de la Avantaje, a celui de-al treilea titlul de campioană europeană.  

Echilibru şi spectacol

Derbiul etapei dintre Avantaje şi Pera BMW, scor 3-1, a stat mult timp sub semnul echilibrului şi a fost decis, în repriza secundă, de gafele portarului Alex Botezat. Campionii au deschis scorul abia în minutul 17, graţie unui autogol, la care au fost vinovaţi portarul Botezat şi Morar. Diferenţa a crescut la 2-0, când Simion (36) a punctat pe contraatac, după ce a driblat şi portarul. Cei de la Pera BMW au relansat jocul prin golul lui Andrei Botezat (41) şi puteau chiar egala, însă au fost lipsiţi de inspiraţie la finalizare. Scorul final de 3-1 a fost stabilit de acelaşi Simion (45), după ce portarul Alex Botezat a respins.
Medaliata cu bronz a sezonului trecut, Grawe Deva, plăteşte în acest debut de sezon pentru problemele de lot cu care se confruntă. La meciul cu nou-promovata, Venus 2005, cei de la Grawe Deva au avut doar patru jucători de câmp şi au pierdut cu 4-1, deşi scorul de 2-1 de la pauză s-a menţinut până spre final.
Noua pretendentă la titlu, CSD, s-a distrat cu Voinţa Vălişoara şi s-a impus cu 12-3 (5-2), după un meci în care a făcut şi spectacol. Pentru CSD, au marcat Jicmon (2), Marta (4), Dărăban (4), Măluţan (2), iar pentru Voinţa Vălişoara a înscris Gigi Ştefan (3).

Stăpânii minifotbalului

Naţionala României este stăpâna absolută a minifotbalului la nivel european. Tricolorii au devenit pentru a treia oară consecutiv campioni europeni la minifotbal, după ce au învins, în finala Campionatului European de la Chişinău (Republica Moldova) selecţionata Republicii Muntenegru, cu scorul de 2-1 (1-0). Medalia de bronz a Campionatului European de minifotbal a fost obţinută de Cehia, care a învins în meciul pentru locul trei naţionala Slovaciei, cu scorul de 7-6, după executarea loviturilor de departajare. Din lotul echipei României a făcut parte şi portarul Marius Cimporescu de la Avantaje Deva. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura