Politica si administratie

Partidul Forţa Naţională prinde contur şi în judeţ

Sorina Popa

Noua formaţiune politică Partidul Forţa Naţională, care îl are pe fostul ministru de Externe, Teodor Meleşcanu, la conducere, prinde contur şi în judeţul nostru.
Astfel, Emanuel Clej, fost lider al ALDE Deva, este noul preşedinte interimar al organizaţiei judeţene Hunedoara a Partidului Forţa Naţională. „Când am acceptat să mă înscriu în ALDE, credeam că acolo sunt adevăraţii liberali. M-am înşelat, iar acum am făcut pasul la Partidul Forţa Naţională. Am fost numit preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a acestei formaţiuni politice. În această perioadă vom avea întâlniri în principal cu membrii ALDE, pentru a-i coopta la noi în partid“, a declarat Emanuel Clej, liderul judeţean al Partidului Forţa Naţională.
Săptămâna trecută, membrii Biroului Permanent Central al Partidului Forţa Naţională au ales noul preşedinte interimar al formaţiunii politice în persoana lui Teodor Meleşcanu, pe Graţiela Gavrilescu prim-vicepreşedintele partidului, precum şi pe Ştefan Băişanu, ca purtător de cuvânt al PFN. „Am stabilit obiectivul de a participa la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Din toate analizele care s-au făcut, rezultă că aproximativ 20 la sută din electorat îşi doreşte un partid naţional care să promoveze interesele românilor şi României în interior şi în exterior. Sunt convins că vom aduce în România un alt mod de a face politică. Nu dorim ca dezbinarea din România să continue, dorim să contribuim la adunarea tuturor celor care gândesc româneşte“, a declarat Teodor Meleşcanu, după ce a fost numit preşedintele interimar al noului partid.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura