Fara bascalie

Parteneriatul penibil pentru România

Ceea ce am văzut sâmbătă pe la posturile de ştiri nu a făcut decât să-mi confirme că această coaliţie, lansată cu o denumire sforăitoare – „Parteneriat pentru România!” (vă mai amintiţi?) – a eşuat în lamentabil.
De la început, acel ping-pong cu premieri a dat prost. Ba Stolojan, care nu s-a vrut, ba Boc, care a devenit, nu că era cel mai bun, dar altul nu aveau…, apoi ministeriatul la Interne şi tot aşa. Acelea erau, să spunem, greşeli de rodaj, determinate de totala incompatibilitate dintre PDL şi PSD.
Dar acum, în timp ce oamenii îşi pierd locurile de muncă, în timp ce se cer curbe de sacrificiu şi se prognozează accentuări ale crizei, ce vedem? Băşcălie nici măcar inteligentă, ieftină, venită din partea unora, care sunt aleşi vicepreşedinţi pe la formaţiuni politice ce se erijează în salvatori ai naţiunii.
La Costineşti, exemplul dat tinerilor pedelişti – după un alt exemplu dat tot lor de către chiar şefa Monica Ridzi (chiar – de ce nu am văzut-o la Costineşti…?) – a fost cu broaşte care trebuie date afară. Ioan Oltean, un tip care părea serios, se preta pe scenă la giumbuşlucuri de iarmaroc şi la aluzii jenante, făcute celor cu care sunt în – atenţie! – Parteneriat pentru România! Broasca trebuie ba înghiţită, ba dată afară – ăsta este nivelul politic românesc în anul de graţie 2009!
Pe o altă plajă, doamna ai cărei nuri sunt vânaţi cu asiduitate de cameramani o făcea pe salvamarul-şef, convinsă fiind probabil că în acest fel contribuie la revitalizarea turismului românesc. Am mai spus-o – Elena Udrea creează evenimente, dar nu pentru turismul românesc, ci pentru sine însăşi. Ce autoritate mai are în stat o ministresă ajunsă sex-simbol neoficial al actualului Parteneriat pentru România?
De pe la tribune, premierul Boc se răsteşte, dorindu-se persuasiv, asigurându-ne că-şi va asuma răspunderea pentru un pachet de legi, care nu are acceptul tuturor formaţiunilor politice şi mai mult decât atât, care va fi aplicat peste câteva luni. Adică, nu e urgent. Deci, de ce atât de multă grabă? Pentru a capitaliza electoral legi esenţiale, ce vor fi SIGUR modificate de viitorul guvern?
În tabăra cealaltă, PSD pare că păstrează iluzia disocierii dintre Mircea Geoană şi acelaşi parteneriat, deşi toate sondajele îl dau mult sub scorul partidului. Reacţiile liderului social-democrat sunt palide, el nu reuşeşte să se aşeze într-un tablou al candidatului bine definit, cu personalitate proprie, tocmai pentru că girează guvernul băsescian, de care propriul tată se fereşte acum, ca dracu’ de tămâie.

4 comentarii la „Parteneriatul penibil pentru România

  • PSD, trezeste-te, ca daca nu te trezeste Basescu dupa 22 noiembrie cu o galeata de apa in cap

  • de ce va tot legati de basescu si ai lui ca ei vor binele tari numai astia din psd nu stiu ei unde sa fie si cum sa saboteze ca spera sa faca guvern cu pnl

  • Nene, habar n-ai…scrii si tu niste opinii in necunostiinta de cauza. Monica Iacob Ridzi A FOST la scoala de vara de la Costinesti ! Daca n-ai vazut-o asta e alta treaba, dar nu inseamna ca nu a fost. Stie toata lumea ca esti platit de liberali, cum poti sa ai nesimtirea de a scrie opinii politice? Scrie domle despre filme (mi-a placut editorialul cu cinematograful din Bucuresti, de exemplu), despre locuri care merita vizitate, dar nu politica. Te rog eu, cititorul tau

  • chiar asa nene de adineauri cum pot altii sa scrie opinii politice fara sa aiba voie de la basescu? ba gruian tu nu stii ca numa ei au voie? nesimtitule ia exemplu de la nasul de pe b1tv ca ala le place lor si de ce nu te uiti bine ca ridzi e acolo ea a platit scena de la costinesti ce nu stii?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura