Păpuşari

ioan hantulescu
În judeţul Hunedoara au fost odată doi amici şi tovarăşi de luptă politică. Amândoi erau demnitari. Între ei, ca între nişte amici  care se respectă, au avut loc discuţii de taină, puneri la cale a unor afaceri cu cote-parte reciproc avantajoase (coterii), cumetrii politice şi alte asemenea. Până când unul dintre cei doi l-a trădat pe celălalt. Unii spun că „l-a înjunghiat în spate”, asta fiind expresia supremei trădări politice şi de clan. De famiglie (scuzaţi „g”-ul intenţionat!) O „trădare” despre care caricaturistul Costel Pătrăşcanu are, la modul general, o foarte frumoasă şi subtilă viziune: Băsescu, cu două cuţite în spate, e întrebat de un reporter de unde e cuţitul? „De la Ponta, răspunde matelotul şef!” „Şi celălalt?”, insistă reporterul. „Celălalt e… copy-paste!”
Conchid, aşadar, că unii nu se învaţă minte niciodată. Pentru că se aude despre cei doi amici, deveniţi, de la marea trădare, duşmani de moarte, că s-ar fi pupat şi îmbrăţişat în „Piaţa Independenţii”, vorba lui Caragiale. Chiar aşa fiind, asta nu înseamnă neapărat că între cei doi s-a făcut pace. Ci este vorba doar de interese politice şi personale de „coniuctură”, tot vorba lui conu Iancu.
În fine, nu asta e important pentru electorat, pentru dumneavoastră, cititorii noştri,  ci faptul că politicienii care umblă cu prea multe luntri şi punţi în c…, nu sunt de încredere. (că aşa se spune, mai nou, despre cei cu fundu-n două luntri!).  Peste ei, chiar dacă trec dosarele penale fără să le zgâlţâie coafura, rămân nişte „eminenţe pleşuvii”, nişte păpuşari care reintră în arena politică în mod discret, rectificând (vorba unui clasic în viaţă) „meandrele concretului”. Ăştia, cred eu, vor încerca să conducă partide şi destine naţionale chiar şi de după gratii. Dacă cineva îi va plasa acolo, între timp. Cum? Păi, precum „alcapone” ăla, celebru. Prin interpuşi. Unii dintre aceşti interpuşi fiind de-a dreptul nevinovaţi şi înduioşători, în toată dimensiunea lor ideologică în care, poate, ei cred cu cea mai mare tărie. Că, vorba aceea, „cu partidul nostru-n frunte,/ spargem munte după munte,/ iar din luntre facem punte”. (Sper că nu de ieşire din penal.) Restul e istorie, arhivă, tăcere… Şeic-sper (Shakespeare, pentru neiniţiaţi) dixit că „niciodată nu va mai exista vreun partid sau vreo partidă mai tare decât justiţia, dreptatea şi adevărul!” Cine s-a recunoscut în cele de mai sus, să nu-şi facă probleme: totul a fost intenţionat! Recunosc şi nu regret nici o clipă!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.