Sport

„Pacea albă” de la frontieră

11 x 2 fc hd frontiera curticiCiprian Marinuţ

Cu trei dintre cei patru noi veniţi în rol de titulari, dar fără căpitanul Roiu (învoit), FC Hunedoara a dominat amicalul cu Frontiera Curtici (Liga a IV-a Arad), disputat sâmbătă, în deplasare, însă la final, scorul alb, 0-0. Antrenorul Titi Alexoi consideră că jucătorii recent transferaţi pot fi utili echipei în returul campionatului.

Antrenament util
Desfăşurată pe un teren fără zăpadă, dar uşor denivelat, şi în condiţii de frig destul de aspru, întâlnirea a fost un antrenament util pentru ambele echipe. „Alb-albaştrii” au fost superiori la posesie şi tehnică, şi au putut exersa unele scheme de joc în faţa unui adversar care s-a apărat aglomerat şi a încercat să dea lovitura pe contraatac. Hunedorenii au avut mai multe oportunităţi de a marca, însă meciul s-a încheiat cu o remiză albă, scor 0-0. Antrenorul Titi Alexoi consideră că partida a fost o bună oportunitate de a vedea potenţialul noilor veniţi şi consideră că aceştia pot aduce un plus echipei. „Sunt încântat de Remus Sandu, un mijlocaş cu calităţi excelente, atât pe faza de recuperare, cât şi pe cea de construcţie, el fiind exact jucătorul de care aveam nevoie la mijlocul terenului. De asemenea, Horaţiu Popa poate aduce un plus echipei prin experienţa şi viziunea sa asupra jocului, el putând fi un element de siguranţă al defensivei. În plus, faptul că are 32 de ani este un câştig, deoarece el ştie să fie pozitiv şi să-şi dirijeze coechipieri. Drăgoescu a încercat să se remarce şi a făcut multe greşeli, însă cred că şi el se poate integra”, a afirmat tehnicianul echipei hunedorene. Titi Alexoi a rulat întreg lotul deplasat la Curtici, cu excepţia jucătorilor Butnariu şi Ionicescu.
FC Hunedoara va susţine săptămâna aceasta alte două jocuri test, după următorul program: miercuri, 4 februarie, acasă, cu Gloria Geoagiu, de la ora 16.00, iar sâmbătă, 7 februarie, în deplasare, cu Retezatul Haţeg, de la ora 11.00.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura