EvenimentFlash

Păcăliţi cu locuri de muncă în Cipru

01 Cipru

Dana Istudor

Circa 30 de persoane din localităţile Petrila şi Lupeni au fost înşelate de către o firmă din Gorj, cu locuri de muncă în Cipru, pentru care ar fi urmat să primească un salariu de 2.000 de euro.
Numai că firma respectivă le-a luat banii şomerilor şi a uitat să-i mai ducă la muncă. „S-a demarat o anchetă şi s-a stabilit că reprezentanţii societăţii, care are ca obiect de activitate plasarea de forţă de muncă în diferite ţări ale Uniunii Europene, au primit, în luna iulie 2009, suma de 120 de lei-persoană, pentru procesarea documentelor. Firma şi-a luat angajamentul, ca în termen de trei luni să le asigure beneficiarilor un loc de muncă în străinătate, în domenii precum: construcţii, agricultură sau alimentaţie publică. Ulterior, reprezentanţii firmei au mai solicitat 700 de lei de persoană, ca garanţie de transport. Întrucât angajamentul nu a fost respectat în intervalul celor trei luni, beneficiarii s-au considerat înşelaţi şi s-au adresat Poliţiei”, a declarat subinspectorul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

A cerut un comision de 700 de euro
Prin aceeaşi societate, 17 bărbaţi din Valea Jiului au plecat la muncă în străinătate, mai exact în Cipru, iar când au ajuns la locul de muncă promis, un român a venit la ei şi le-a spus că le oferă de lucru, pentru care vor obţine 30 de euro pe zi, însă trebuie să îi achite un comision de 700 de euro. În total, firma gorjană a adunat de la şomerii păcăliţi, peste 300 de milioane de lei vechi.

2 comentarii la „Păcăliţi cu locuri de muncă în Cipru

  • va rog sa imi spuneti despre ce firma din gorj este vb si eu am actele la o fima din Gorj plus ca am dat 400 comision , imi puteti trimite un msj pe adresa de e-mail , Va rog frumos .

    [email protected]

  • BIROUL DE PLASARE EXTERNA SI INTERNA si-a schimbat numele (a tepuit prea multi oameni)Acum se numesc TRANSIT JOB CONSULTING,au punct de lucru in tulcea si in continuare dau teapa oamenilor creduli.Cunosc 5 persoane care au luat teapa de la aceasta firma si sigur sunt multe mai multe persoane.Banescu Adela si Mihaita DOREL sunt capul afacerii,prima fiind angajata directoare de personal,inainte fosta angajata la BIROUL DE PLASARE, si cel din urma asa zis patron fost asociat la BIROUL DE PLASARE.
    Daca doriti sa va convingeti dati add la id lor de mess:transitjob si o sa vedeti ca in fiecare zi au locuri de munca oriunde in lume pe orice post.
    ATENTIE MARE LA ACESTI TEPARI CARE SPERAM SA PLATEASCA ODATA PENTRU TEPELE LOR!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura