Orizontul de aşteptare

Volodia Macovei
Teoreticianul care s-a aplecat, mai mult decât alţii, asupra noastră, a cititorilor de literatură, dând sens relaţiei între scriitor şi cel care se bucură de scrisul său, a fost Hans Robert Jauss, mai puţin ştiut pentru dragostea sa pentru literaturi romanice medievale, dar recunoscut unanim pentru a sa „Estetică a receptării”.
În cele câteva rânduri de aici, vom aminti doar că noţiunea introdusă de el, aceea de „orizont de aşteptare”, a schimbat fundamental studiul literaturii. În viziunea sa, „orizontul de aşteptare” este, în fapt, măsura gradului individual de pregătire estetică a cititorului, cât de pregătiţi suntem, cu cunoştinţele şi sensibilitatea noastră, să pricepem o operă literară, experienţa noastră ca şi cititori. Fiecare dintre noi, când începe lectura unei cărţi, are aşteptările sale, pe care şi le va satisface sau nu, asta determinând dacă ne place cartea sau nu. Pentru a fi mai utilă această teorie, Jauss mai introduce noţiunea de „distanţă estetică”, o distanţă între „orizontul de aşteptare” al cititorului şi operă, conţinutul ei. Marile schimbări în literatură, rezultat al operelor unor uriaşi scriitori, precum Shakespeare sau Dostoievski, sunt rezultatul unei „distanţe estetice” mari între cititor şi operele despre care vorbim. Schimbările au însemnat că scrisul marilor scriitori a ridicat, cu genialitate, „orizontul nostru de aşteptare”, făcându-ne mai inteligenţi şi mai sensibili la valori tulburătoare, multe zăcând mute în noi, valori pe care nici nu le bănuiam şi care ne-au făcut mai pretenţioşi cu ceea ce am citit după aceea.