Politica si administratie

Organigramã nouã la Primãria Hunedoara

Consilierii locali din Hunedoara au votat, ieri, o nouă organigramă pentru aparatul de specialitate al primarului şi pentru serviciile publice subordonate Consiliului Local.
Numărul total al funcţiilor din instituţie se ridică la 549. Jan Magaon, consilier PNL, le-a spus colegilor din consiliu că i se pare că numărul de salariaţi din primărie este, totuşi, prea mare. „Când erau mai puţini angajaţi, peste 100, lucrurile parcă funcţionau mai bine în primărie. Am observat că primarul municipiului este nevoit să semneze zilnic o mulţime de documente. Eu propun ca fiecărui şef de serviciu să i se dea responsabilitatea semnării actelor care depind de el. Nu se poate ca pe o comandă care iese din primărie să existe şapte semnături. Este mult prea mult”, a declarat Magaon. Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, i-a răspuns alesului local că, de la începutul acestui an şi până în prezent, s-au înregistrat pe adresa primăriei mii de sesizări şi reclamaţii. „De aceea, vrem să înfiinţăm un birou unic, astfel ca locuitorii să vină aici cu probleme. De asemenea, vom înfiinţa o Direcţie de urbanism, pentru că aşa spune legea, nu se mai poate să funcţionăm cu un birou sau serviciu de urbanism”, a spus edilul şef Viorel Arion. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura