Comunitate

Orăștioara de Sus: drumuri bune, din finanțări câștigate pe diferite axe și fibră optică pentru o acoperire extinsă

Magdalena Șerban

Fiecare primar se organizează ad­mi­nistrativ în funcție de carac­te­ris­ticile și nevoile comunității pe care o conduce, știind că trebuie să priori­ti­zeze anumite obiective, dar să nu le lase în urmă nici pe cele secundare. La Orăștioara de Sus, traiectoria este una bine definită: infrastructura, în prim plan.

Au gândit strategic
„Modernizarea drumurilor în toate satele aparținătoare, mai exact să continuăm cu acest demers, reprezintă prioritatea zero, la ora actuală. Avem o comună cu o rețea de drumuri deloc scurtă, iar asta implică fonduri pentru a reuși să facem tot ce ne-am propus. Rețele de apă-canal sunt finalizate (la Ocolișu Mic e în curs de finalizare), ca­pelele sunt terminate, căminele cultu­rale la fel, așa că ne interesează în mod special infrastructura rutieră. Este normal să se întâmple așa, prima oară fiind firesc să avem introduse cele două rețele și apoi să venim cu asfaltarea. Ar mai fi de cuprins patru sate. În două avem deja un proiect în desfășurare (Bucium și Orăștioara), dar rămân Ludești, Costești, Ocolișu Mic și Grădiștea de Munte. În funcție de ce linii de finanțare se vor deschide, vom accesa fonduri pentru a moderniza și drumurile de aici. Ce s-a făcut până acum a însemnat acoperire foarte bună, adică nu am lăsat seg­mente neasfaltate și să parcurgem doar principala. Mai bine am pus bani de la bugetul local, făcând un efort considerabil în acest sens, decât să facem pauze în asfaltare ori rigole, po­dețe, tot ce trebuie.
Ce am implementat până acum la ni­vel de drumuri am fă­cut din bani câș­tigați prin PNI Anghel Saligny sau prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Sargeția 1”, a anunțat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul din Orăştioara de Sus. Un alt punct major atins de edil este cel ce ține de fibra optică intro­dusă în co­mună, prin mai mulți opera­tori, astfel încât pen­si­u­nile, cabanele, dar și casele cetățenilor să poată bene­ficia de o utilitate absolut indispensa­bilă în se­co­lul în care trăim: conexiune la Internet. ,,Urmează să mai intre pe piața locală un operator pen­tru acele zone care încă nu au acoperire. I-a fost emisă auto­rizația de construire”, a mai transmis primarul. Ba mai mult, există și puncte de Internet gratuit pe domeniul public, grație ac­ce­sării cu suc­ces a WiFi4EU, ini­ția­tivă con­dusă de Comi­sia Eu­ro­peană și fi­nanțată din bani de la UE.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura