Orăştioara de Sus: demersuri pentru etapa a treia de cadastrare gratuită

18 martie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Comunitate

Magdalena Şerban

Administraţia publică din Orăştioara de Sus va demara cea de-a treia etapă a programului de cadastrare gratuită, urmând să semneze contractul de finanţare cu OCPI Hunedoara pentru suma de circa 140.000 de lei.

„În prima etapă (135.000 de lei), lucrările au fost realizate de către două societăţi de topografie, în cea secundă (155.000 de lei) s-a ocupat doar o firmă de specialitate, iar acum vom trece la etapa a treia, cu o altă societate de profil, înaintând deja documentaţia către OCPI Hunedoara. Tariful iniţial (60 de lei de parcelă) a descurajat specialiştii să preia demersul, majoritatea considerând preţul prea mic şi deloc suficient pentru volumul de lucrări pe care procesul de cadastrare îl implică. Ne-a fost greu până să găsim firme dispuse să ne ajute, dar am reuşit, iar lucrurile merg înainte, în paralel, continuând şi primele două etape, până la finalizare. Acum, tariful practicat este de 102 lei de parcelă, fiind calculat în funcţie de vectorii de referinţă, adică gradul de înclinare a terenului. Am început cu satele cooperativizate, parcelele de aici fiind mai mici şi totodată, în urma punerii în posesie, firmele colaboratoare au acceptat să lucreze la tarifele practicate de OCPI. Zonele necooperativizate sunt greu accesibile şi cuprind suprafeţe mari, dar la tarife mici, ceea ce determină firmele să nu fie de acord cu preluarea lucrărilor. Este o problemă cu care nu ne confruntăm doar noi, ci şi colegii de la alte primării. Aşteptăm o majorare a tarifului pentru aceste zone necooperativizate. Nici obiectivele din domeniul public nu au fost intabulate în întregime, ci doar cele care au constituit parte din proiectele europene de investiţii, cadastrarea lor fiind obligatorie pentru a obţine eligibilitatea. La ora actuală mai există cetăţeni care îşi vând proprietăţile în baza actelor de mână. Multe terenuri nu au valori mari, fiind poziţionate în zone montane greu accesibile, ceea ce înseamnă că toate costurile cu măsurătorile şi parcurgerea paşilor birocratici plus înregistrarea lor în cartea funciară nu ar fi rentabile pentru vânzător. Oamenii se ştiu din moşi-strămoşi stăpâni pe casele şi terenurile pe care le folosesc, aşa că vând ceea ce le aparţine ca moştenitori”, a arătat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul comunei Orăştioara de Sus.
Acesta mai spune că din pricina persoanelor care deţin proprietăţi la nivel de comună, dar sunt plecate şi nu îşi prezintă actele solicitate, procesul de intabulare gratuită suferă întârzieri, sectoarele cadastrale neputând fi încheiate în lipsa vreunui proprietar în cauză. Un alt motiv ţine de erorile de scriere a titlurilor de proprietate emise, fie că e vorba de necorelări de suprafeţe (una e în teren şi alta e stipulat în acte), fie de nume sau prenume greşite. Întâlniri de informare cu localnicii au fost organizate şi în 2018, urmând să se ţină şi în acest an.

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Coregraful Elis Ursu sărbătoreşte, pe scenă, peste 40 de ani de carieră artistică!

Primăria MunicIpiului Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită, marţi, 9 aprilie 2019, la ora 18:00, în sala mare...

Eleva Iulia Manole din Hunedoara, câştigătoarea concursului internaţional “My Bright Smile”

Peste şase milioane de elevi din clasele primare au învăţat cum să aibă grijă de sănătatea dinţilor cu ajutorul Programului...

Autobergamo s-a oprit în semifinalele Cupei

Finalul de săptămână a fost marcat de partidele programate în Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călăraşi, locaţie care a...

Închide