Orăștioara de Sus: Cele bune să se-adune!

Magdalena Șerban

Pentru conducerea comunei Orăștioara de Sus, 2021 reprezintă un an cu investiții pe rol, dar și cu noi proiecte care își aș­teaptă eligibilitatea și finanțarea în 2022. Însă, dincolo de bucuriile administrative, anul acesta mai înseamnă prilejul de a respecta tradițiile.

Vine Moșul
„Le vom oferi pachete specifice sărbă­to­rilor de iarnă celor mici, dar și celor puțin mai mari, adică până la clasa a VIII-a, inclusiv. În contextul actual, când pandemia a generat o serie de restricții, am considerat că e re­co­mandat să le înmânăm aceste daruri ca­dre­lor didactice responsabile (educatori, în­vă­ță­tori, diriginți), ca mai apoi să le împartă fie­cărui copilaș, în ideea de a evita aglo­me­ra­rea. De asemenea, în preajma Crăciunului, satele aparținătoare vor avea câte un brad festiv, iluminatul urmând să capete o notă de sărbătoare. Cât despre spectacole, deo­cam­dată știm că am fost invitați de domnul Eugen Pistol să participăm cu formația de că­lușeri de la noi din comună la evenimentul Că­lușerul transilvănean, ce va avea loc du­mi­nică, 12 decembrie, la Orăștie. Suntem re­nu­miți pentru respectarea acestei tradiții și ne bucurăm ori de câte ori jocul, cântecul po­pular și portul autohton sunt puse în valoare. E normal ca un popor care se respectă să-și aprecieze zestrea lăsată de înaintași, asta implicând și patrimoniul cultural. Per­pe­tu­a­rea obiceiurilor ar trebui să fie considerată o lege nescrisă, de ordin moral ”, a apreciat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul din Orăştioara de Sus. Pe de altă parte, despre grila de impozitare pentru 2022 încă nu se știe nimic concret, deoarece urmează con­sul­tări cu consilierii locali și abia după, se va lua o decizie. ,,Anul curent a fost unul cu su­ișuri și coborâșuri, existând unii restanțieri la plata dărilor. Însă din punct de vedere al pro­cedurilor, vom aplica reglementările în vi­goare și vom pune în practică etapele pre­vă­zute de cadrul legislativ, de la înștiințări, so­mații și popriri până la chemarea în instanță, acolo nu avem de ales și nu se poate rezolva cu vorba bună și pe cale amiabilă. De la anul ce vine mi-aș dori să primim sănătate. Atât noi, cât și cei dragi nouă, rudele, prietenii, a­pro­piații, colegii, colaboratorii, toți hune­do­renii și românii de pretutindeni. Cetățenilor comunei le transmit gânduri bune și le urez să aibă parte de oameni de calitate, prieteni de nădejde, speranțe devenite realitate și cre­zul unor vremuri mai bune”, a încheiat pri­marul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.