Orăștie: Vechiul stadion aflat în paragină, înlocuit cu o arenă sportivă ultramodernă

Magdalena Șerban

Recent, edilul-șef din Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan (foto), a pus piatra de temelie pentru unul dintre obiectivele majore pe care le dorește implementate pentru municipiu, și anume o nouă arenă sportivă ce urmează să fie ridicată pe scheletul fostului Stadion “Mecanica”.

În circuit, din 2022
„La sediul Companiei Naționale de Inves­tiții (CNI), am semnat actul adițional la con­tractul de lucrări prin care predăm acest obiectiv. Finanțarea este asigurată de către CNI, iar lucrările se vor putea relua imediat ce vor permite condițiile meteorologice. In­ves­tiția se realizează pe un teren aflat în domeniul public al U.A.T. Orăștie, având o suprafaţă de 20.000 metri patrați, iar termenul de execuție este de nouă luni. S-au stipulat, în cadrul programului de mo­dernizare, amenajarea unui teren de fotbal cu gazon natural, amenajarea unei piste de atletism în jurul terenului și construirea unei clădiri cu tribune ce va adăposti la parter vestiarele, spațiile tehnice și gru­pu­rile sanitare, precum și construcție ce re­prezintă refuncţionalizarea clădirii exis­tente, aflată pe latura Vestică a ampla­sa­mentului. Am spus-o cu mai multe ocazii și doresc să resubliniez faptul că personal, cred cu tărie în realizarea de facilități sportive pentru orăștieni, iar acest stadion va oferi condiții moderne, atât pentru amatori cât și pentru profesioniști”, a afir­mat primarul municipiului Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan.

Adaptat vremurilor actuale
Conform documentației tehnice, corpul de clădire cu rol de vestiare va fi dezvoltat pe un singur nivel, cuprinzând vestiare femei și barbați, grupuri sanitare distribuite pe sexe, grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități, spații tehnice, spații pentru antrenori/profesori, cabinet medical, cori­dor de distribuție. Cât privește amena­jarea unui teren de fotbal în suprafață de 7.728 metri pătrați, acesta va fi acoperit cu gazon natural şi prevăzut cu sistem de drenaj subteran, cu sistem automat de irigare, cu suprafaţă de joc de 112 metri lungime și 69 metri lățime și dotat cu mobilier sportiv specific pentru meciuri de fotbal. Terenul de fotbal va avea pe laturile sale scurte spații de încălzire înierbate, în suprafață de 2915,50 metri pătrați. Totodată, se pro­pune o pistă de alergat de jur-îm­pre­jurul tere­nului de fotbal, acoperită cu tar­tan, cu 6 benzi (1,22 metri lățime fie­care), în su­prafață totală de 3219,10 metri. În in­cinta amplasamentului se vor realiza ame­najări exterioare cuprinzând alei pietonale, îm­prejmuiri, porți de acces, iluminat noc­turn perimetral, plantații și pavimente de­co­ra­tive. Întorcându-ne la istoricul locației, Sta­dionul ”Mecanica” Orăştie a fost al uzinei cu acelaşi nume şi era folosit de echi­pa de fotbal a întreprinderii, care a ac­tivat în ultimele divizii ale campionatului. Odată cu declinul economic al acesteia a început şi devastarea arealului, ”prada” fa­vorită fiind piesele de metal, vândute apoi la fier vechi. „Este un simbol al urbei și nu ne făcea de­loc cinste imaginea dezolantă pe care o ofe­rea, de ani buni. Trebuia să luăm măsuri. Iar pentru că suntem într-o săptămână în care Nașterea Domnului ne amintește de adevă­ratele valori, cele creștine, doresc să trans­mit sănătate și bucurii depline alături de cei dragi, tuturor locuitorilor muni­ci­piu­lui. Dumnezeu să ne aibă în Pază. Crăciun binecuvântat!”, a spus edilul.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.