Politica si administratie

Orăştie-Sliedrecht, o prietenie de două decenii

Magdalena Șerban

Primăria municipiului Orăştie a stabilit relaţii de înfrăţire şi colaborare cu oraşul Sliedrecht din Olanda, începând din luna mai a anului 2003. Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de existenţă a acestui parteneriat, oraşul Paliei găzduiește în aceste zile o delegaţie din ţara Lalelelor, formată din 7 persoane (4 membri ai Fundației de înfrățire Sliedrecht- Orăștie – Mr. Bernard van Houwelingen, Mr. Rien Visser, Mme Nel Visser , Mr. Adrian Pot) și 3 specialiști în educația copiilor cu cerințe speciale (Mme Jeanet Verhage Mme Antonia Voorde Mme Rhode de Deugd).

Dublu obiectiv
În perioada 25-29 aprilie 2023, o de­legație olandeză din orașul Sliedrecht se află într-o vizită de lucru la Orăștie, marcând celebrarea a 20 de ani de înfrățire între cele două localități, prin derularea continuă de activități și pr­o­iecte comune. Astfel, astăzi e organizat un eveniment dedicat aniversării, la care vor fi invitați cei care au participat la menținerea și dezvoltarea bunei relații, de-a lungul anilor. Din programul manifestării fac parte înmânarea pla­chetei aniversare, momente artistice, precum și un tur al expoziției tematice. Totodată, al doilea obiectiv ce stă la baza vizitei ține de implementarea unui proiect dedicat creșterii calității ser­viciilor educative pentru copiii cu nevoi educaționale speciale, prin con­so­lidarea unui schimb de experiență între cadrele didactice române și specialiști olandezi implicați în acest proces. Se va derula în 2 sesiuni. Prima se desfășoară la Orăștie, cu vizita unor specialiști în educația copiilor cu nevoi speciale, din cadrul Școlilor De Akker și De The Rank (aprilie 2023), iar a doua se va de­rula la Sliedrecht, în perioada octom­brie 2023, unde vor participa dascăli și specialiști implicați în procesul edu­cațional pentru copiii cu nevoi speciale, din rândul celor două școli gimnaziale din municipiul Orăștie.

Sprijin între ,,frați”
„De-a lungul timpului, am beneficiat de un dialog special cu acest oraş olandez, dar şi de sprijin material primit sub formă de donaţii. Au avut loc schim­buri de experienţă organizate pentru echipe de medici orăştieni, par­ticipări ale corului de copii ((Vlăstarele Orăştiei)) la diferite festivaluri în Olanda, etc. Avem foarte multe de în­văţat de la acest parteneriat, despre care consider că ne-a adus multe beneficii, reunind un schimb reciproc de cunoştinţe, multă prietenie şi, de asemenea, un schimb cultural”, a spus Ovidiu Bălan, edilul-şef al municipiului Orăştie. Amintim donațiile de care a beneficiat comunitatea din Orăștie și continuă să o facă: 2 mașini pentru colectarea deșeurilor menajere, 1.500 pu­bele pentru colectarea deșeurilor me­najere, 1 ambulanță pentru inter­ven­ții de urgență, mobilier, echi­pa­men­te medicale, materiale/produse sani­ta­re și medicamente pentru Spitalul Mu­nicipal Orăștie și ajutor financiar pentru secția de pediatrie, echiparea și do­ta­rea completă a cabinetului stoma­to­logic din cadrul Școlii Gimnaziale Dr. Aurel Vlad, echipamente pentru locul de joacă pentru copii situat în strada Pricazului, precum și cărți pentru Bi­blioteca Municipală Orăștie. Totodată, KNOW- HOW în domeniile medical, edu­cațional, social, administrativ și managementul deșeurilor. Nu în ultimul rând, schimburi de experiență adresate cadrelor medicale, cadrelor didactice, elevilor, specialiștilor în domeniul ma­na­gementului apei și deșeurilor și func­ționarilor publici.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura