Actualitate

Opt trenuri anulate în judeţ

Aproape 100 de rute ale CFR Călători, care circulă pe distanţe mici, vor fi retrase sau suspendate, începând cu data de 1 martie. Printre acestea se numără şi opt trenuri care circulă sau tranzitează judeţul nostru. Informaţiile au fost date publicităţii de protv.ro şi confirmate de către sindicalişti de la compania feroviară.
Cele opt trenuri de la noi din judeţ care urmează a fi anulate sunt: R 2141 Simeria-Hunedoara permanent; R 2142 Hunedoara-Simeria permanent; R 2143 Simeria-Hunedoara permanent; R 2144 Hunedoara-Simeria permanent; R 2145 Simeria-Hunedoara permanent; R 2146 Hunedoara-Simeria permanent; R 2306 Simeria-Teiuş permanent; R 2343 Teiuş-Săvârşin permanent.
Cel mai mult din anularea acestor rute feroviare vor avea de suferit navetiştii. Conform sursei citate, explicaţia celor de la CFR Călători pentru decizia de a anula 97 de trenuri la nivel naţional a fost că nu sunt profitabile şi au mai puţin de 10 călători la o cursă. Totuşi, surse din interiorul CFR susţin că, de fapt, cauza principală este că mai multe locomotive şi vagoane ies din perioada de garanţie şi nimeni nu vrea să îşi asume prelungirea acestei perioade. Iar compania feroviară nu are nimic de pus în locul garniturilor care vor fi scoase din uz. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura