Omul care vinde cartea

Da, d-le Ionete, să mai văd şi binele, nu…?
Dacă tot vorbeaţi de automatele care vând lapte şi au provocat „alinierea” preţurilor în favoarea cumpărătorului, vin şi eu tot cu un exemplu din piaţă, în cel mai bun sens al cuvântului.
La intrarea în hala agroalimentară din Deva, un bărbat între două vârste aliniază cărţi vechi, într-un fel de anticariat improvizat, oferindu-le spre vânzare. L-am remarcat acum vreo lună, când mi-au atras atenţia patru volume groase, cu coperţi maronii şi pagini îngălbenite. Era o istorie a României, reeditată prin 1960. M-am uitat repede la autori – printre ei, celebrul Mihai Roller, ce-i drept, în chenar negru. Roller, cel care transformase istoria României într-una prolet-cultistă. Cele patru volume costau două milioane. Să le iau, să nu le iau… Am ezitat. Până la urmă, nu le-am luat, dar i-am adus şi eu omului o plasă cu cărţi, pe care le-am apreciat ca ieşite din actualitate: repararea televizoarelor, nişte policieruri, cine ştie, poate interesează pe cineva… Dacă le vindeţi, puteţi păstra banii, i-am spus, dorind să-i mulţumesc cumva pentru efort. Am intrat în vorbă, după ce i-am privit atent standul improvizat, căutând din ochi un titlu atrăgător. Omul care vinde cărţi mi-a arătat alte două plase, primite de la cei care fie nu mai aveau loc în biblioteci, fie nu mai erau interesaţi, fie doreau un ban în plus. Mi-a spus că uneori vinde destul de bine, alteori mai rău – ca în orice afacere.
În ultimii ani, am cumpărat multe cărţi de la anticarii bucureşteni din Piaţa Universităţii, cărţi pe care le dorisem pe vremea când se vindeau „la pachet”. Mă atrag cărţile şi m-am bucurat de colecţia scoasă până acum vreun an de „Cotidianul”, preţuri perfect accesibile şi prezentare elegantă. La fel de benefice, chiar dacă în alt registru, mi se par colecţiile scoase de „Adevărul”. Seria Jules Verne, cumpărată în adolescenţă, îmi place şi acum în mod deosebit, aşa că republicarea ei m-a umplut de bucurie…deşi în stilul meu mai pesimist, m-am întrebat câţi o cumpără pentru a şi citi cărţile.
Bref, omul care vinde cărţi este o prezenţă tonică la intrarea în piaţă. Când nu este, mă întreb când îl voi găsi. Nu că n-aş găsi toate cărţile pe care mi le-aş dori în librării, nu din nostalgie, ci pentru simplul fapt că preţuiesc pe cineva care îşi poate petrece încă viaţa în lumea cărţilor. Îmi cer scuze de la bibliotecari şi de la librari, nu doresc în nici un fel să-i exclud.