Oltenii fug de la Jiul
Doar unul dintre cei patru jucători care au venit la Jiul, în această vară, de la U. Craiova, sub formă de împrumut, a mai rămas la echipa pregătită de Daniel Timofte. Dragoş Stoiu este încă la Jiul, în vreme ce Dan Gogoşoiu, Alin Buleica şi Alexandru Mirescu au părăsit gruparea din Petroşani şi au plecat la Gaz Metan Craiova. „Este opţiunea lor şi nu avem ce face”, a declarat antrenorul Jiului, Daniel Timofte. Stoiu a reuşit să înscrie, miercuri, în amicalul câştigat de Jiul la Sibiu, cu scorul de 2-1.