Ole, ole, avem campioană la județ! Suspans până la final
Ultima etapă din campionatul Ligii a IV-a din județul Hunedoara, etapă din Final Four, s-a jucat cu trofeul pe masă. Mai precis, oficialii de la județ au pregătit festivitatea de premiere urmărind evoluțiile formațiilor, atât în jocul de la Geoagiu, unde Gloria din localitate a primit replica celor de la CSM Aurul Brad, cât și la Lupeni unde minerii, aflați pe primul loc, la un punct avans, au jucat cu CSC Sântămăria Orlea.
Au muncit pentru victorie
Peste 1.300 de spectatori au asistat la ultima partidă din campionat, la Lupeni, în care echipa susținută de localnici a evoluat cu prima șansă în cucerirea titlului de campioană județeană. Au fost 90 de minute pline de spectacol, formația gazdă dominând copios, înscriind 5 goluri, câte două Ovidiu Iepure (min. 20 și 35) și Petre Băcăran (min.60 și 76), iar Daniel Mîndreci a fost cel care a deschis tabela în min. 12, cu un șut la vinclul porții apărate de Pașca. A fost o victorie meritată și muncită la care au contribuit toți jucătorii echipei din Lupeni, aplaudați la scenă deschisă atunci când au primit din partea AJF Hunedoara medaliile, tricourile și trofeul care certifică de acum câștigarea campionatului de seniori, ediția 2023-2024.
Au evoluat la Minerul Lupeni Raț, Mazilu (min. 53 Roșian), Ciocârlan, Bogdan Matei, Arcuși (min. 67 Belei), Hîrșan (min. 53 D. Andone), Bănceanu, D. Creciunesc, Mândreci (min. 53 Băcăran), Ov. Iepure și Harangozo (min. 67 Buturcă). Antrenor, Dan Voicu. Merită însă să îi menționăm și pe ceilalți jucători care pe parcursul unui campionat au contribuit la câștigarea acestui titlu, Tonca, Silip, Sebastian Popescu, Găvan, Prem, Alex. Sandu, Ciorâia, Dragos Maria, Aron Tanți, și Gabriel Rădulescu.
Când s-a decis totul
„A fost un campionat greu, să nu uităm că am mers cap la cap, un campionat întreg, două echipe, până în ultima etapă. Eu cred că acest campionat s-a decis în etapa trecută, când noi am câștigat jocul de la Brad, cu 2-1 și în inferioritate numerică. Acolo a fost, după părerea mea, practic, finala acestui campionat. Dacă atunci nu câștigam , astăzi nu ne puteam bucura de acest titlul de campioni județeni. Ne dorim foarte mult să facem eventul, să cucerim și Cupa României, faza județeană, vineri la Hunedoara. Apoi, după partida de vineri ne vom gândi și la strategia pe care o vom pregăti pentru cele două meciuri pe care le vom disputa cu Viitorul Arad, campioana din județul vecin. Momentan, nu știm prea multe despre această echipă, dar cunoaștem că echipa vine dintr-un județ cu fotbal de calitate. Nimic nu este imposibil, ne pregătim și sperăm să facem o figură frumoasă pentru acești suporteri minunați”, a declarat antrenorul Dan Voicu (foto).
Vrea promovarea
„La finalul acestui sezon s-a demonstrat că Minerul Lupeni este echipa cea mai bună, chiar dacă a fost un Final Four foarte disputat, cu dese răsturnări de situații. Totuși, Minerul Lupeni a demonstrat că are capacitatea să câștige acest campionat. Bineînțeles că acum gândurile jucătorilor de la Lupeni se duc către finala Cupei României, precum și la câștigarea barajului de promovare. Minerul Lupeni vrea să promoveze în Liga a III-a”, a spus Cristian Petresc, președintele Asociației Județene de Fotbal.
Vineri, 7 iunie, de la ora 17. 45, la Hunedoara, este programată finala județeană a Cupei României, Minerul Lupeni având posibilitatea să facă eventul, dacă va trece de CSM Aurul Brad.