Politica si administratie

Oficial, Sala Sporturilor din Deva a trecut în patrimoniul Devei

Sala Sporturilor din Deva a ajuns la primărie. Hotărârea prin care s-a făcut acest transfer a fost publicată în Monitorul Oficial.
„Este oficial: a fost adoptată și pu­blicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern prin care Sala Sporturilor din Deva trece de la Ministerul Sportului în patrimoniul municipiului Deva. Este o realizare mare.
Sala Sporturilor nu a mai fost reno­vată de foarte mulți ani și are nevoie de investiții. Vom face o inventariere în ur­mătoarea perioadă cu problemele care vor trebui rezolvate la Sala Sporturilor.
În bugetul pe anul 2023 al munici­piu­lui Deva vom include banii necesari pentru toate reparațiile de care este nevoie. Sistemul de iluminat al sălii este vechi de aproape 30 de ani. În regim de urgență vom schimba întreg sistemul de iluminat pe corpuri cu LED și vom în­locui sistemul încălzire. Copiii, juniorii, spor­tivii vor putea astfel să se antre­neze în sală și să participe la competiții oficiale în condiții cât mai bune.
Avem Clubul Sportiv Municipal Deva unde intenționăm să omologăm și alte secții, iar toți copiii din cadrul clubului își vor putea desfășura antrenamentele la Sala Sporturilor. De asemenea, vom închiria după-amiaza sala, pe sume modice, devenilor care doresc să facă mișcare, să joace minifotbal. Este o in­vestiție în copiii noștri, în sport, pentru că sportul înseamnă sănătate”; a spus Florin Oancea (foto), primarul munici­piu­lui Deva.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura