Fara bascalie

O spirală remarcabilă la Consiliul Judeţean

Întrerup seria editorialelor politice, pentru a semnala o lucrare de artă, montată recent pe holul central al Consiliului Judeţean Hunedoara. Nu mă voi lansa în aprecieri absconse şi sofisticate, ininteligibile de regulă pentru public, dar aplaudate din snobism. Voi comenta din perspectiva unui privitor (ceva) mai avizat. Dacă aveţi timp şi interes, puteţi merge să o vedeţi…
Lucrarea, de mari dimensiuni, aparţine artistei plastice Doina Ionescu Reghiş. Am văzut-o şi la recenta expoziţie a Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Hunedoara, deschisă la Palatul Parlamentului. Din câte am înţeles, a fost concepută, pentru a fi încadrată exact în acel spaţiu din Consiliul Judeţean, de aceea, nu se simte nici o notă falsă între geometria pereţilor şi cele şase panouri ale lucrării.
Tonuri aurii, calde, pe fundal alb. Nu vă va trebui mult timp să sesizaţi că este vorba despre o spirală a istoriei, în care sunt plasate elemente epice – monede, simboluri heraldice, plăcuţele de la Germisara, încercând să refacă drumul judeţului în contextul mai larg al istoriei ţării, cum s-ar spune, de la origini, până spre vremurile noastre.
Ceea ce mă impresionează plăcut este absenţa stridenţelor cromatice, care ar fi făcut notă discordantă, într-un spaţiu ce are dinamism prin chiar scara monumentală, balustradă, arcade, tipice pentru o clădire secesion. Precizez că secesion este stilul artistic, inclusiv arhitectonic al sfârşitului de secol XIX/începutului de secol XX, stil în care este construit centrul vechi al Devei. Derivat din încărcatul rococo, mult simplificat, secesion este rudă apropiată cu mai celebrul Art Nouveau, caracterizat de linii curbe, ample, prin urmare, perfect consonant cu spirala Doinei Ionescu.
Mă opresc aici. Dacă printre tăieri de pensii, salarii şi alte experimente ale guvernării Boc aveţi timp şi de o privire asupra unui experiment artistic pe care îl consider în totalitate reuşit, nu ezitaţi să-l vedeţi în interiorul Consiliului Judeţean Hunedoara.

5 comentarii la „O spirală remarcabilă la Consiliul Judeţean

  • Well, mr Gruian, nu toata lumea are drum pe la CJ Hunedoara. Dar cred ca lucrarea aia de arta oricum nu spune nimic – nu merita efortul. Am postat acest mesaj in speranta că, mr Gruian, o sa mai promovati si artistii tineri, nu pe toti sclifositii infumurati cu nasul pe sus.

  • Well, mr. alexander, it’s just your opinion, I know is quite hard to accept another… maybe you’ll go to see, it’s for free. Whatever, you’re just a noname, be strong, mr. alexander, tell us your name, just in case, for glorifying your immortal talent, if you are indeed a young artist… or stay where you are, in cowardness. Do you know what Talleyrand told us…?

  • da, este doar parerea mea, dar nu fiti asa sigur ca e numai a mea. Oricum, nimeni nu v-a cerut sa ii „glorificati” pe tinerii artisti, dar spun ca acestia merita mai multa promovare.

  • Mda..Seamana a Spirala evolutiei..cu MIRCEA MOLOT in varful lantului trofic

  • Mr. alexander, urmariti in curand revista FORMA, acolo va fi vorba despre foaooarte multi tineri artisti.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura