O nouă prelevare de organe la Spitalul Judeţean de Urgenţă

4 septembrie 2019 | Adauga un comentariu | Publicat in: Actualitate, Flash

 

          Cu toate că medicii erau sceptici şi susţineau că lumea nu prea este de acord cu donarea de organe, încet, încet, lucrurile au ajuns pe un făgaş normal. Creşte numărul donatorilor de organe, ceea ce înseamnă că şi şansele de supravieţuire ale bolnavilor care aşteaptă un transplant cresc.
         Familia a fost de acord
Echipele de medici de la Bucureşti şi Cluj au reuşit să „recolteze” de la o pacientă în moarte cerebrală mai multe organe. ”Este vorba de ficat, care a fost transportat la Bucureşti, rinichii la Cluj, ţesutul cartilaginos şi corneea, la Bucureşti”, a declarat managerul spitalului devean, Delia Băda, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Echipa de la Spitalul Judeţean Deva este formată de dr. Ioana Kovacs, dr.Anghel Bunea şi asistenta Monica Popescu. Prelevarea de organe de săptămâna aceasta este a treia din acest an de la unitatea medicală deveană. ”Familia femeii care a suferit accidentul vascular a fost de acord cu donarea de organe. În felul acesta, alte vieţi pot fi salvate. Este un gest extraordinar, mulţumim familiei”, a adăugat managerul Delia Băda.
        Misiune grea
Şefa Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă, dr. Ioana Kovacs, declara în urmă cu câteva luni că toată treaba se face în echipă şi numai aşa se ajunge la un rezultat bun. Coordonatorul de transplant intraspitalicesc, asistenta medicală Monica Popescu, are o treabă extrem de dificilă de făcut, după ce se ajunge la concluzia că există un donator, şi anume, discuţia cu familia acestuia.
Anul acesta, prima intervenţie la Spitalul Judeţean Deva a avut loc în aprilie 2019. Atunci, un pacient de 72 de ani a suferit un accident vascular hemoragic. De la el a fost prelevat ficatul, rinichii, corneea. Ulterior, la câteva zile după această intervenţie a fost făcută o prelevare de organe de la un pacient de 60 de ani, care a avut un accident vascular cerebral şi care a salvat, cu ajutorul medicilor, vieţile mai multor semeni de-ai noştri.
La Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, asemenea proceduri se fac din anul 2013.(Sorina Popa)

Loading...

Scrie un comentariu

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Gura lumii, 05.09.2019

O domniţă din zona cu lămpaşe este prinsă între ciocan şi nicovală, după ce a aflat că există şanse foarte...

Bulină neagră, 05.09.2019

Pici Isaac, tânăr din municipiul Lupeni

Bulină albă, 05.09.2019

Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara

Închide