Actualitate

O lună a sărbătoriţilor la UAMS Baia de Criş

Magdalena Şerban

Asistaţii social găzduiţi de Unitatea de Asis­tenţă Medico-Socială Baia de Criş, care au avut ziua de naştere în luna noiembrie, au fost cele­braţi de conducerea instituţiei, însă aşa cum se întâmplă de la instaurarea episodului pandemic, în condiţiile respectării regulilor de distanţare.
„I-am avut în centrul atenţiei pe Gheorghe Anton, Elena Jurca şi Traian Gheorghe, cărora le transmit gânduri de bine, sănătate şi tot ce e mai bun şi frumos. Sper ca tortul special pregătit pentru ei să le fi adus un mic zâmbet şi o stare pozitivă. Fiecare beneficiar a primit câte o felie de tort şi un pahar de suc, chiar în salon. Este moda­litatea prin care reuşim să ducem mai departe tradiţia sărbătoriţilor fiecărei luni din an, evitând întâlnirile de grup, interzise de autorităţi pentru a preveni infectarea. Din păcate, de Sfântul Andrei de data aceasta nu am avut pe nimeni pe care să-l celebrăm cu numele. Rolul nostru rămâne cel de a le dărui nu doar strictul necesar, ci şi respect şi atenţie. Chiar dacă în continuare vizitele apar­ţinătorilor nu sunt premise din pricina Covid-19, încercăm să suplinim atât cât se poate afec­ţiu­nea oferită de aceştia“, a spus Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura