ComunitateFlash

O locomotivă cu aburi, piesă de patrimoniu, expusă pe calea ferată care lega Deva de Brad. “Bătrâna doamnă” s-a întors la Brad

Sorina Popa

Edilul şef al Bradului, Florin Cazacu, nu se dezminte. El le-a pregătit brădenilor o surpriză.

”O locomotivă cu aburi, o piesă de patrimoniu naţional, va fi expusă în municipiul Brad pe o porţiune din fosta cale ferată Brad -Deva. Aceasta a fost construită în anul 1936 la Uzinele Malaxa. Ea se află de acum în custodia Primăriei Brad şi va împodobi intrarea în oraş, dinspre Oradea. O asemenea locomotivă a circulat mulţi ani pe această cale ferată, între Brad şi Dealul Fetii, transportând muncitori şi materiale la Exploatarea Minieră Barza. Astăzi, «Bătrâna doamnă» a ajuns la Brad după patru zile de transport pe ruta Petroşani -Simeria-Arad-Brad. Aceasta se află în custodia Primăriei Brad, după ce am solicitat-o Societăţii Feroviare de Turism CFR, care a acceptat să o expunem în municipiul nostru. Locomotiva va fi restaurată de S.C.Cale Ferată Îngustă SRL din Crişcior, cu sprijinul lui Georg Hocevar, mare pasionat de locomotive cu abur”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
Construcţia căii ferate care lega Deva de Brad a demarat la 15 aprilie 1939 şi a fost oprită la 1 aprilie 1946. În cei şapte ani au fost executate tronsoanele: Deva – Viaduct Stoneasa, de 14 kilometri şi Brad – Viaduct Luncoiu, de cinci kilometri. Construcţia căii ferate Deva-Brad a fost reluată în 1960 până în 1963. Lucrările au fost reluate în 1 martie 1979, pe cea mai dificilă parte a traseului, Stoeneasa – Dealul Fetii, şi au fost inaugurate în 11 decembrie 1987, linia fiind deschisă circulaţiei feroviare după 48 de ani de la începerea lucrărilor. Dar după 1997 transportul de călători pe această linie ferată s-a oprit, pe de-o parte în urma unor alunecări de teren ce au pus în pericol siguranţa circulaţiei, iar pe de altă parte din cauză că erau prea puţini călători pe această linie ferată, trenurile circulând mai mult goale.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura