FlashPolitica si administratie

Executivul condus de Ludovic Orban a fost învestit de Parlament: „Guvernul meu” intră în pâine!

Sorina Popa

Ieri, Guvernul Orban a fost învestit de Parlament: 240 de voturi „pentru“, cu şapte peste limita majorităţii. Balanţa a fost înclinată decisiv de voturile deputaţilor controlaţi de Daniel Constantin, care s-au dezis de Victor Ponta invocând interesul naţional.

„Al fiecărui român”
În spatele negocierilor a stat şi Mihai Tudose, pe care Ponta l-a acuzat de trădare. Guvernul Orban a fost susţinut şi de parlamentarii ALDE care l-au trădat pe Tăriceanu pentru Dăncilă.
„Venim după o guvernare care a făcut mult rău României. Trebuie să începem un drum nou. Acesta este un guvern cu un mandat limitat: durata maximă este un an de zile. Avem de luat măsuri urgente, care nu pot fi luate decât de un guvern legitim. Vom apela cât mai puţin la ordonanţe de urgenţe. Obiectivul nostru este să refacem încrederea cetăţenilor în Guvern. Guvernul este al fiecărui român“, a spus Ludovic Orban, în plen.
Tot ieri, preşedintele Klaus Johannis a semnat decretul pentru numirea Guvernului României, la scurt timp după votul de învestitură din Parlament, făcându-i, astfel, o surpriză noului premier. Decretul de numire are următoarea componenţă a Guvernului: Prim-ministru – Ludovic Orban, viceprim-ministru – Raluca Turcan, ministrul Finanţelor Publice – Vasile-Florin Cîţu, ministrul Afacerilor Interne – Marcel Ion Vela, ministrul Afacerilor Externe – Bogdan-Lucian Aurescu, ministrul Justiţiei – Marian Cătălin Predoiu, ministrul Apărării Naţionale – Ionel Nicolae Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri – Virgil-Daniel Popescu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor – Lucian Nicolae Bode, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării rurale – Nechita-Adrian Oros, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Costel Alexe, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei – Ion Ştefan, ministrul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloş, ministrul Sănătăţii – Victor Sebastian Costache, ministrul Educaţiei şi Cercetării – Cristina Monica Anisie, ministrul Culturii – Bogdan Gheorghiu, ministrul Tineretului şi Sportului – Marian Ionuţ Stroe, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale – Victoria Violeta Alexandru. Noul guvern Ludovic Orban s-a reunit aseară la Palatul Victoriei pentru o şedinţă informală, după ce premierul şi miniştrii au depus la Cotroceni jurământul de învestitură.

„Guvern-ghilotină”
Reacţia conducerii PSD nu s-a lăsat aşteptată după votul pentru Guvernul Orban. Viorica Dăncilă a declarat aseară că parlamentarii PSD care au votat Guvernul Orban vor fi excluşi din partid. Preşedintele PSD afirmă că social-democraţii vor face cea mai dură opoziţie la Guvernul Orban, pe care îl numeşte „guvernul-ghilotină“.
„De astăzi, Partidul Social Democrat intră în mod oficial în opoziţie. Şi ne vom asuma cu maximă seriozitate toate responsabilităţile care decurg din acest rol. Şi dacă tot vorbim de responsabilitate şi de asumare, aş vrea să fie foarte clar că, în conformitate cu decizia luată în ultima şedinţă a Comitetului Executiv, toţi cei care au trădat la acest vot au fost deja excluşi din Partidul Social Democrat. Aşa e normal şi aşa e corect faţă de toţi românii care şi-au pus încrederea în noi. Eu garantez că vom fi cea mai grea opoziţie pe care acest guvern improvizat o poate avea. Acest guvern-ghilotină, cel mai vulnerabil Executiv de după 1989 la şantajul grupurilor de parlamentari trădători, un guvern slab şi expus corupţiei. Vom lupta împotriva lor pentru drepturile românilor, care nu au de ce să accepte să trăiască într-o teamă continuă pentru ziua de mâine. Românii nu vor să se trezească pe drumuri sau fără bani de mâncare, medicamente şi facturi, fără spitale, fără drepturile pe care le au şi pe care Klaus Iohannis şi acest guvern le refuză. Singura miză pe care au avut-o a fost să dea jos PSD, partidul care a crescut pensiile şi salariile, care a majorat salariul minim, care a redus TVA-ul şi a crescut Produsul Intern Brut. Acel PSD care a investit în toate spitalele judeţene şi a realizat peste 16.000 de proiecte de investiţii pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Cel care a dus şomajul la cel mai mic nivel de după Revoluţie şi a sprijinit zeci de mii de tineri să îşi deschidă o afacere aici, în România“, a spus Viorica Dăncilă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura