EvenimentFlash

O gimnastă din Deva a căzut în cap de la etaj

Carmen Cosman

O gimnastă de 11 ani, elevă la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, a fost internată de urgenţă la Secţia Chirurgie a Spitalului Judeţean Deva, după ce a căzut în cap de la etajul I al căminului.
Andreea Lingurar (foto), în vârstă de 11 ani, din judeţul Braşov, este elevă în clasa a IV-a la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, la gimnastică aerobică. Duminică seara, fetiţa s-a urcat în picioare pe caloriferul din cameră, să deschidă geamul, dar s-a dezechilibrat şi a căzut în gol. Din fericire, a aterizat în zona verde, şi nu pe ciment, ceea ce a mai atenuat din impactul dur cu solul.
„Eleva a alunecat şi a căzut, pentru că s-a urcat pe calorifer şi apoi pe pervaz, să deschidă geamul. Colegele ei de cameră s-au speriat. Accidentul s-a anunţat imediat, pentru că una dintre pedagoge era în spaţiul verde, cu alţi copii, iar cealaltă era înăuntru”, a declarat Adrian Liga, directorul instituţiei şcolare. Fetiţa a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean Deva, unde a rămas internată la Secţia Chirurgie.
„Eleva este internată la Serviciul de Chirurgie Maxilo-Facială, pentru o fractură de ram mandibular paramedian stâng, cu intersectarea arcadei dentare şi hematom post-traumatic. În prezent, pacienta este stabilă, iar în cursul zilei de mâine, după remisia hematomului, se va tenta la reducerea şi fixarea focarului de fractură”, a declarat dr. Marius Blendea, şeful Secţiei Chirurgie. Medicii spun că fetiţa va mai rămâne internată cel puţin o săptămână, dacă nu intervin complicaţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura