O brăţară din aur considerată dacică a fost confiscată de poliţiştii din Olt

Poliţiştii din Olt au ridicat de la un bărbat o brăţară din aur de 24 ct, de 108 grame, despre care se presupune că provine din perioada dacilor. Motiv pentru care piesa ar putea fi considerată ca făcând parte din Patrimoniul Naţional Cultural al României.
Brăţara a fost ridicată de la domiciliul unui bărbat de 27 de ani din comuna Optaşi, judeţul Olt. Oamenii legii au mers pe firul informaţiilor pe care le aveau într-un dosar în care cercetează infracţiuni privind protecţia patrimoniului naţional cultural. „În urma examinării brăţării, s-a stabilit că aceasta este confecţionată din aur pur, de 24 de ct, cântăreşte 108 grame, iar la una dintre capete are reprezentat un cap de lup alungit, continuându-se cu un corp de şarpe, însemne specifice dacice. Întrucât brăţara ar putea face parte din Patrimoniul Naţional Cultural al României, a fost înaintată spre examinare specialiştilor din cadrul Muzeului Naţional de Istorie, care urmează să se pronunţe asupra veridicităţii acesteia. Dacă i se va dovedi autenticitatea, atunci piesa va fi un unicat”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt. (N.Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

stiri si ziare
Citește articolul precedent:
Publicitate, 29.11.2017

Bulina neagră 29.11.2017

Marian Cârjău, bărbat din Valea Jiului

Bulina albă 29.11.2017

Iulius Firczak, deputat, preşedinte fondator al Clubului „Rotary Deva Castrum”

Închide