Comunitate

Nuntaşi de Aur din Deva, premiaţi în Parcul Cetate

Astăzi, de la ora 13.00, în Parcul Cetate va avea loc festivitatea de premiere a peste 60 de cupluri din Deva care serbează în acest an Nunta de Aur. Ele vor fi premiate de  primarul Ovidiu Moş. Evenimentul are loc de Ziua Internaţională a Familiei, pentru a accentua impactul pe care valorile familiei îl au asupra societăţii.
Un număr de 66 de cupluri din Deva, Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică şi Cristur, localităţi aparţinătoare municipiului reşedinţă de judeţ, care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie, vor primi câte un premiu în valoare de 500 de lei şi o diplomă de fidelitate din partea municipalităţii devene. În timp ce vor ciocni o cupă de şampanie, sărbătoriţii vor avea parte de mai multe surprize – un recital muzical susţinut de interpreţii Roxana Olşanschi şi Florin Mureşan, un spectacol de dans cu trupa coordonată de prof. instructor-coregraf Andreea Rusan şi o tombolă cu premii, la care vor fi acordate, prin tragere la sorţi, trei cine romantice şi trei torturi de ciocolată. Totodată, vor fi premiate şi cele mai reprezentative fotografii ale cuplurilor care şi-au unit destinele la Starea Civilă Deva în urmă cu o jumătate de secol. Toate fotografiile familiilor care sărbătoresc “Nunta de Aur” vor fi cuprinse într-o mini-expoziţie aniversară.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Deva – Direcţia Publică Locală de Evidenţa Persoanelor şi Stare Civilă în parteneriat cu Centrul Cultural “Drăgan Muntean” Deva.
Administraţia locală deveană acordă premii şi diplome de fidelitate cuplurilor care împlinesc 50 de căsătorie neîntreruptă începând din anul 2000. De anul acesta, premiul a fost majorat la 500 de lei, prin Hotărâre a Consiliului Local Deva. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura