ComunitateFlash

Număr record de nunţi, după Postul Sfintei Marii

Cristina Ghenea

Reprezentanţii Primăriei Deva vor avea de oficiat un număr record de căsătorii programate pentru perioada imediat următoare. După ce au aşteptat trecerea Postului Sfintei Marii, 22 de cupluri din reşedinţa judeţului vor spune „da“ în faţa ofiţerului Stării Civile, la sfârşitul acestei săptămâni.
Potrivit lui Virgil Davidescu, şeful Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor (n.r. în cadrul căruia funcţionează Biroul de Stare Civilă Deva), pe liste sunt deja trecute peste 20 de perechi, care începând de astăzi şi până sâmbătă, inclusiv, vor păşi în rândul familiştilor. „Mâine (n.r. astăzi), avem programate două cupluri, apoi vineri, vom avea patru, iar sâmbătă, 16. Pentru ziua de luni, mai sunt programate trei perechi, iar sâmbăta viitoare vom avea, din nou, în jur de 15 cupluri“, a declarat Virgil Davidescu. Reprezentantul primăriei a mai precizat că numărul cununiilor programate pentru perioada care urmează este un record pentru acest an. Situaţia este similară şi la Starea Civilă din Hunedoara, unde 16 perechi vor fi cununate la sfârşitul acestei săptămâni.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura